Consilierul județean AUR Ștefan Cucoradă solicită construirea unui sens giratoriu pe E85

Consilierul județean AUR Ștefan Cucoradă solicită construirea unui sens giratoriu pe E85
Consilierul județean AUR Ștefan Cucoradă solicită construirea unui sens giratoriu pe E85

Consilierul județean AUR Ștefan Cucoradă solicită administrației drumurilor naționale și președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, să facă demersurile necesare pentru construirea unui sens giratoriu pe drumul european E 85, după tragedia de luni dimineață, când o mamă și-a pierdut viața și cele trei fiice ale ei au fost grav rănite de un autotren care s-a izbit în mașină lor, în zona localității Pătrăuți. Consilierul a transmis, printr-un comunicat de presă, că astfel de evenimente dramatice „cer o reacție fermă și urgentă din partea autorităților județene și naționale”.

Ștefan Cucoradă a declarat că le solicită președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, „implicarea rapidă pe lângă forurile naționale (CNAIR, Ministerul Transporturilor) astfel încât în cel mai scurt timp să fie realizat un sens giratoriu pe E 85, în dreptul drumului județean 208V spre Pătrăuți, care să asigure posibilitatea localnicilor de a accesa Europeanul spre Suceava și spre Rădăuți chiar și la orele cele mai aglomerate și în condiții de siguranță”. În opinia consilierului, realizarea unui sens giratoriu ar „calma” traficul greu din zonă și ar menține condiții de siguranță pentru șoferii care doresc să ajungă la firmele din zona DN 2. De asemenea, consideră că virajul la stânga este una dintre cauzele producerii a multe accidente în zonă.

Ștefan Cucoradă a transmis totodată sincere condoleanțe „familiei greu încercate de tragicul accident rutier petrecut”.

Recomandări

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș

Deputații AUR Florin Pușcașu și Tiberiu Boșutar și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România

Deputații AUR Florin Pușcașu și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România
Deputații AUR Florin Pușcașu și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România

Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni