Migrație

Consilierul județean Adrian Artenie pleacă de la PD-L la PNL



Consilierul județean PD Adrian Artenie a anunțat, ieri, că în luna februarie intenționează să se înscrie în PNL deoarece nu se regăsește într-un Partid Democrat condus de senatorul Gheorghe Flutur. Artenie acuză „modul dictatorial în care domnul Flutur și acoliții săi conduc partidul”, în condițiile în care „în ceea ce se numește filiala PD-L Suceava 80 la sută sunt organizațiile PD și 20 la sută PLD”.
Consilierul ne-a declarat că s-a înscris în PD deoarece a fost atras de programul de guvernare al Alianței D.A. PNL-PD, pe care acum doar PNL îl mai respectă. „Acest PD-L nu-i partid, e dictatură. În fostul PCR era democrație față de ce a ajuns PD-L și eu nu mai am ce căuta aici”, a declarat Adrian Artenie.
Într-o săptămână, doi lideri democrați au părăsit PD-L El a afirmat că în zilele următoare va discuta cu liberalii despre intrarea sa în rândul PNL, partid la care spune că nu va merge cu mâna goală, ci împreună cu organizațiile PD din cele 18 comune din zona Fălticeni și din municipiul Fălticeni, pe care le-a avut în responsabilitate.
De asemenea, dacă primarul de Fălticeni, Vasile Tofan, va candida pentru PD-L la un nou mandat, așa cum se speculează în mediile politice, se pare că fostul primar Ghiorghi Cornia s-ar putea îndrepta spre liberali.
Cornia a anunțat deja că va candida din nou la Primăria Fălticeni, dar încă nu se știe dacă o va face ca independent sau ca membru al vreunui partid politic.
Plecarea lui Adrian Artenie din PD-L este a doua importantă în partid, după cea a fostului vicepreședinte Brîndușel Nichitean. Amândoi s-au îndreptat spre liberali și au invocat același motiv: dictatura instalată în partid după ce conducerea organizației de la Suceava a fost preluată de PD-L.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național