– „Dacă eu nu vând mașini într-o zi, nu moare nimeni, dar dacă acolo problema tomografului nu se rezolvă pot muri oameni”
Consilierul județean care a ridicat în ședința CJ Suceava problema lipsei computerului tomograf la cea mai mare unitate spitalicească din județ, Daniel Drăgoi, s-a declarat uimit și deranjat de afirmațiile directorului spitalului, Cristian Irimie, în ceea ce privește demersul său.
Daniel Drăgoi a replicat că demersul său este pur umanitar și că a vrut să tragă un semnal de alarmă pentru a sensibiliza membrii CJ Suceava asupra acestei probleme și comunitatea oamenilor de afaceri. „Eu nu am interese în acest spital și nici nu am ceva personal cu domnul Irimie, ci am vrut să ajut. Așa am considerat că este corect din punct de vedere uman, că se poate face ceva să nu se mai piardă vieți omenești. Eu nu mă cert cu nimeni, dar regret că gestul meu a fost perceput astfel. Dacă există aroganță, asta e. Domnul Irimie a afirmat că interesul lui în rezolvarea pacienților este la fel ca al meu în vânzarea de mașini. În replică, eu îi spun că dacă nu vând azi nici o mașină nu moare nimeni, dar dacă la spital problema tomografului nu se rezolvă pot muri oameni. Asta este diferența”, a explicat Daniel Drăgoi.
Consilierul județean a adăugat că poartă discuții cu oameni de afaceri suceveni și din străinătate în vederea strângerii fondurilor necesare achiziționării unui nou tub pentru computerul tomograf stricat de la Spitalul Județean și că deja sunt persoane care s-au arătat disponibile să dea anumite sume de bani în acest sens.
Trebuie menționat că demersul consilierului Drăgoi a fost făcut după ce în presă s-a relatat despre cazul unui adolescent de 17 ani din Vicovu de Sus care a decedat din cauză că nu a putut fi investigat și operat la timp tocmai pentru că tomograful de la Spitalul Județean Suceava este stricat de luni bune.





