Interes public

Consilierii PSD, trimiși să monitorizeze lucrările de reabilitare a termoficării

Consilierii PSD, trimiși să monitorizeze lucrările de reabilitare a termoficării
Consilierii PSD, trimiși să monitorizeze lucrările de reabilitare a termoficării

Consilierii PSD din municipiul Suceava vor monitoriza zilnic lucrările de modernizare a unui număr de cinci puncte termice, scopul fiind acela de a impulsiona investițiile astfel încât populația din zonele respective care acum stă în frig să poată benenficia de încălzire și apă caldă cât mai repede.
Președintele organizației municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache (foto), a declarat că situația încălzirii orașului a fost discutată duminică dimineață, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Executiv al organizației, în urma căreia au fost trasate sarcini consilierilor social democrați. Astfel Cornel Cașu va monitoriza punctul termic din George Enescu, Vasile Iosub punctul termic de la Pompieri, Dana Rangu punctul termic Zamca 5, Ovidiu Donțu punctul termic de pe Mihai Viteazu, iar Jeni Mandachi punctul termic Obcini 3.
„Dorim să monitorizăm cu atenție lucrările care se efectuează la aceste puncte termice, dorim să urmărim ca graficele de execuție să fie respectate, iar zilnic fiecare consilier local va prezenta un raport cu realizările, dar mai ales cu nerealizările înregistrate în punctul termic arondat. De asemenea, propun ca la proxima ședință extraordinară a Consiliului Local de pe 18 octombrie, conducerea Termica să prezinte un raport în legătură cu situația creată și măsurile care se impun”, a declarat Iordache.
Liderul social democrat a criticat modul în care Termica și autoritățile locale au gestionat lucrările la sistemul de termoficare, arătând că PSD a avertizat de mai multă vreme asupra sincopelor care vor apărea.
„Cei care au gestionat situația ar trebui să dea socoteală în fața bătrânilor care stau lângă aragaze, încălzindu-și mâinile, în fața părinților care-și înfofolesc copiii pentru a-și face temele, și nu în ultimul rând în fața propriei conștiințe, pentru că nu au făcut suficient pentru a asigura căldura în căminele a 19000 de suceveni. Sucevenii nu mai pot fi duși cu zăhărelul, iar declarații de genul voi aplica penalități, vom face analiză la sânge a contractelor nu încălzesc caloriferele locuitorilor municipiului Suceava”, a mai spus președintele PSD Suceava.

Recomandări

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Dosar penal deschis de DNA Suceava în urma unei sesizări făcute de un consilier local cu privire la lucrările din Parcul Șipote

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

Primăria Vicovu de Sus a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii principale a Liceului Tehnologic „Ion Nistor”