– Social democrații suceveni au pus tirul pe primarul liberal deoarece acesta a refuzat, susțin ei, introducerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de astăzi a unui proiect inițiat de cei opt consilieri PSD privind diminuarea cu 20% a taxelor și impozitelor locale pe 2006
– „Considerăm că este un abuz care ne face să anunțăm că democrația în municipiul Suceava a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donțu
Social democrații din municipiul Suceava au pus tunurile pe primarul Ion Lungu, pe care l-au acuzat, ieri, de dispreț față de regulile democrației și de cenzurare a inițiativelor consilierilor PSD. Președintele organizației municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că primarul Ion Lungu a refuzat introducerea pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a deliberativului local a unui proiect de hotărâre inițiat de cei opt consilieri PSD privind diminuarea cu 20% a taxelor și impozitelor locale pe 2006, apreciind acest gest ca fiind unul antidemocratic. „Primarul a refuzat, spunând că nu va include pe ordinea de zi un astfel de proiect de hotărâre. Cu un dispreț total față de regulile democrației, primarul încearcă să impună noi reguli”, a spus Iordache, care a adăugat că „actual primar al municipiului Suceava să nu uite că primăria există datorită PSD-ului și că foarte multe lucruri bune s-au făcut în timpul cît PSD a condus instituția”.
La rândul său, vicepreședintele PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donțu, a declarat că prin această acțiune a primarului, „trebuie să constatăm decesul democrației la Suceava”. El a menționat că proiectul de hotărâre a fost înregistrat în Registrul proiectelor hotărârilor Consiliului Local Suceava și că primarul trebuia doar să semneze, iar secretarul Consiliului Local să dea avizul de legalitate.
„Mi se pare inadmisibil. Primarul a refuzat dezbaterea publică a unei inițiative aparținând unui grup de opt consilieri care reprezintă mai mult de o treime din numărul consilierilor locali suceveni. Nu există o atribuție legală ca primarul să cenzureze inițiativele consilierilor locali. Consider că este un abuz care ne face să constatăm că democrația în municipiul Suceava a decedat”, a spus Donțu. El a anunțat că, în ședința Consiliului Local de astăzi, grupul de consilieri PSD va încerca introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre, iar dacă nu vor reuși vor părăsi ședința. Totodată, Donțu l-a avertizat pe primarul Sucevei că PSD va trece la o nouă etapă de luptă politică, de la cea a petițiilor, la cea a acțiunilor în justiție. „Orice element nelegal va fi atacat în instanță. Mă voi ocupa personal și gratuit de aceste acțiuni”, a spus Donțu, care a precizat că „intrăm în codul portocaliu de luptă. Până acum am avut codul alb și roz și să ferească Dumnezeu să ajungem în codul roșu”. Ovidiu Donțu a subliniat necesitatea diminuării taxelor și impozitelor locale în municipiul Suceava, arătând că printr-o hotărâre adoptată în septembrie 2005, taxele sucevenilor au crescut cu 27%, fiind cea mai mare creștere din țară.
– Ion Lungu: „PSD a recurs la un spectacol mediatic ieftin ca să mă atace”
Pe de altă parte, primarul Ion Lungu a respins toate acuzele, arătând că PSD face „un exercițiu de imagine”. „PSD a recurs la un spectacol mediatic ieftin ca să mă atace. Grija PSD față de suceveni a fost arătată în mandatul 2000-2004, când și-au bătut joc de banul public”, a spus Lungu. El a explicat că în ceea ce privește proiectul de hotărâre invocat de consilierii PSD, nu exista timpul fizic ca acesta să fie introdus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi întrucât primarul este obligat să întocmească un raport de specialitate în termen de 30 de zile de la data înregistrării care a fost marți. Lungu a mai spus că nu vede oportunitatea unui astfel de proiect de hotărâre în condițiile în care Consiliul Local Suceava a aprobat în luna septembrie taxele și impozitele locale, hotărâre care își face efectul. „Pe baza acestei hotărâri sucevenii plătesc, de la 1 ianuarie, taxele și impozitele locale și tot în baza acestei hotărâri a fost fundamentat bugetul local”, a spus Ion Lungu. El a precizat că proiectul de hotărâre inițiat de grupul PSD ar putea fi discutat într-o altă ședință a Consiliului Local Suceava. „Exercițiul democratic funcționează la Suceava, dar grupul PSD vrea să controleze în continuare activitatea Primăriei, iar ei nu înțeleg că într-o democrație, minoritatea se supune majorității. Deocamdată, noi suntem majoritatea și vom guverna conform mandatului dat de electorat”, a conchis Ion Lungu.






