Solicitare

Consilierii PSD cer ca ședințele CJ să se desfășoare în mod transparent



Consilierii județeni ai PSD cer, prin vocea lui Corneliu Popovici, ca ședințele Consiliului Județean să se desfășoare în mod transparent. Popovici s-a arătat nemulțumit de cum se desfășoară în prezent ședințele deliberativului județean, subliniind că aleșii social democrați întâmpină greutăți la vot din cauză că la unele proiectele de hotărâre nu dispun de toate datele necesare.
„Majoritatea ședințelor de CJ au avut pe ordinea de zi câte o echilibrare bugetară. În afară de faptul că punctul de echilibrare bugetară apare pe ordinea de zi și de o motivare foarte vagă lăsată undeva, nu există nimic altceva. Listele cu repartizarea banilor trebuie puse în mapă, să vedem și noi în ce parte se duc acești bani. Ele apar, în cazul cel mai fericit, în timpul ședinței și atunci fugitiv. Cerem ca toate materialele să fie depuse în mapa consilierilor conform regulamentului și Legii administrației publice.
În ședința trecută am fost obligați, pentru a nu bloca și noi acel rectificativ, să ne dăm acceptul ca suma respectivă să fie trecută în bugetul direcției de drumuri și poduri a județului, iar apoi ea a fost distribuită după bunul plac al administrației, fără ca noi să avem cunoștință sau să aflăm din presă. Nu este normal”, a spus Popovici.




Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans