Sprijin

Consilierii locali suceveni au votat în unanimitate alocarea de bani pentru 20 de biserici

Consilierii locali ai municipiului Suceava au votat, în ședința de joi, în unanimitate, alocarea de fonduri pentru 20 de biserici din oraș. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat că solicitări de bani au venit din partea a 40 de unități de cult, dar până la momentul începerii ședinței de Consiliu Local doar 20 dintre acestea au depus toate documentele necesare pentru finanțare și au putut fi luate în dezbatere cererile lor. ”Cei care au făcut cereri de finanțare să se grăbească să aducă dosarele complete”, a spus primarul.
Ieri, consilierii au aprobat următoarele finanțări: 500.000 de lei pentru reconstrucție clădiri și sediul administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; 150.000 de lei pentru instalația de încălzire în pardoseală, confecționarea și montarea de strane la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului”; 140.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție la Biserica ”Sfântul Spiridon”, 100.000 de lei – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru restaurarea și consolidarea turnului/clopotniță al Mănăstirii ”Sfântul Ioan”; 100.000 de lei – lucrări de împrejmuire și finisaje exterioare la paraclis/ centru social la parohia ”Izvorul Tămăduirii”; 100.000 de lei pentru placare cu piatră sculptată a pereților și stâlpilor și restaurarea ușilor exterioare la Biserica ”Sfântul Mucenic Mina”; 100.000 lei pentru pictura interioară la Biserica ”Sfinții Arhangheli”.
Unitățile de cult fără dosare complete au termen până pe 15 martie să aducă documentele necesare
Biserica ”Sfântul Nicolae” a primit 70.500 de lei pentru înlocuirea instalației termice și a ferestrelor; Biserica ”Sfântul Vasile cel Mare”- 50.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție și instalația electrică la biserica parohială și anexe; Biserica ”Sfântul Ilie” din Burdujeni – 50.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție, instalația termică și cea electrică, la biserica nou înființată; Biserica ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Burdujeni – 50.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de reparații; Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” – 50.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la un așezământ social; Biserica ”Înălțarea Domnului”- 50.000 de lei pentru finisaje la biserică și la capelă; Biserica ”Sfântul Gheorghe”, din Burdujeni – 50.000 de lei pentru lucrări instalații interioare și placarea pardoselii cu marmură; Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Obcini – 50.000 de lei pentru continuarea construcției.
În cursul zilei de ieri, au completat dosarele și au putut primi sumele solicitate și bisericile ”Sfântul Gheorghe” – Mirăuți, ”Sfântul Andrei”, ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ”Sfânta Parascheva” și ”Sfântul Dumitru”.
Primarul Lungu a precizat că suma totală prevăzută în bugetul local pe acest an pentru acordarea de finanțări nerambursabile unităților de cult recunoscute este de aproximativ un milion de euro și că următoarea sesiune pentru aprobarea celorlalte 20 de cereri va fi cel mai probabil în data de 15 martie a.c..

Recomandări

Sala de spectacole a Casei de Cultură Suceava, închisă de pompieri din cauza riscurilor de securitate la incendiu

Două călugărițe de la mănăstirea construită de Becali în Uganda au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava