– Discutând de aprobarea unui împrumut de 500 de miliarde lei vechi, pentru finanțarea parțială a unor obiective precise, consilierii s-au întrecut în adăugarea de noi amendamente, din care unele de-a dreptul fanteziste, pentru care nu ar fi bani nici dacă se lua o sumă de 10 ori mai mare
Cu un hei-rup de întrecere socialistă, consilierii locali s-au întrecut ieri, timp de aproape două ore, să propună o mulțime de proiecte spre finanțare, dintr-un împrumut de 500 de miliarde de lei vechi, ce urmează să fie obținut de Primăria Suceava prin emiterea de obligațiuni municipale.
Curios e că, în mare, aceeași consilieri au tunat și au fulgerat, nu cu mult timp înainte, împotriva obținerii acelui credit, pe motiv că ar îndatora prea tare municipalitatea suceveană.
Fără să țină cont de faptul că cea mai mare parte din bani aveau deja o destinație specială, în co-finanțarea unor proiecte europene de amploare, dar și în lucrări absolut necesare orașului, unii consilieri s-au apucat să ceară finanțare pentru tot felul de obiective, pentru care există finanțări din alte surse, cât și pentru proiecte fanteziste, pentru care ar mai trebui contractate încă 10 asemenea credite.
Împrumutul – sac fără fund pentru unii consilieri
Principalele obiective de finanțare pentru care municipalitatea suceveană vrea să se împrumute cu aproape 15 milioane de euro sunt cele de reabilitare a Cetății de Scaun, de realizare a rutei ocolitoare II – înspre Botoșani, extinderea rețelei de gaz metan în Burdujeni Sat, refacerea rețelelor de termoficare, reabilitarea străzii Cernăuți și repararea străzilor din municipiul Suceava.
Practic, în multe din aceste obiective, rolul împrumutului este doar de a asigura cofinanțarea necesară atragerii unor proiecte europene, în valoare de zeci de milioane de euro, în nici un caz să fie realizată întreaga investiție din banii respectivi. Chiar și în cazul în care ar mai fi rămas bani din acest credit, după finanțarea proiectelor respective, proiecte necesare, precum extinderea rețelei de gaz metan în Burdujeni Sat ori reabilitarea rețelelor de termoficare, ar „înghiți” toți banii și tot nu ar fi de ajuns.
Chiar și așa, propunerile de finanțare a o mulțime de alte proiecte au venit pe bandă rulantă, de la construirea unei săli de sport la Liceul de Informatică, amenajarea unei zone de agrement pe terenurile Casei de Oaspeți, construirea de locuințe pentru tineri, reabilitarea școlilor și grădinițelor, amenajarea de parcări, realizarea unui studiu de amenajări de baze sportive, amenajarea a noi locuri de joacă, până la unele de-a dreptul irealiste, precum realizarea unei a III –a rute ocolitoare a Sucevei sau refacerea clădirii Spitalului Județean.
Din mulțimea de propuneri, au trecut doar o parte, care ar fi necesare, dar care puteau fi făcute din alte fonduri, pe programe guvernamentale deja existente. Astfel, spre finanțare din împrumut este prevăzută și construirea unei săli de sport la Liceul de Informatică (există program național cu finanțare pentru aceste obiective), realizarea de locuințe pentru tineri (obiectiv realizat de ANL, din bugetul de stat), amenajarea unui loc de joacă pentru copii (deja sunt finanțate asemenea proiecte – unul pentru Parcul Areni și altul în George Enescu). Singurul amendament care a trecut și ar fi absolut necesar să fie realizat cât mai curând este cel al lui Ovidiu Donțu, de creare de noi parcări în municipiu, pentru descongestionarea traficului.
Din păcate, alt proiect propus, de amenajare a zonei de agrement publice la Casa de Oaspeți, pentru care nu există prinsă finanțare nici din bugetul local, a fost respins.
Îndatorați pentru următorii 20 de ani
Partea bună a lucrurilor a fost că toți consilierii locali au conștientizat faptul că fără a face un astfel de împrumut, nu vor putea fi făcute schimbări majore în municipiu. Proiectul final, cu amendamentele trecute, a fost votat în unanimitate, lucru rar întâlnit în actualul mandat.
Primăria Suceava urmează să contracteze un împrumut de 500 de miliarde de lei vechi, care va fi refinanțat apoi prin emiterea de obligațiuni municipale, care vor fi listate la bursă și vor putea fi cumpărate atât de bănci, fonduri private de pensii, fonduri de investiții, cât și de populație, care va primi dobânzi promițătoare la răscumpărarea acțiunilor.
Întreaga sumă va trebui returnată băncii creditoare în mai bine de 20 de ani, etapizat, cel mai mare grad de îndatorare totală a Sucevei urmând să fie în 2010, de 17% din bugetul propriu, în condițiile în care maximul admis este de 30%.





