Organizare

Consilierii județeni suceveni s-au împărțit pe comisii de specialitate



Consilierii județeni suceveni au ajuns la un acord cu privire la conducerea și componența comisiilor de specialitate din cadrul deliberativului județean
Consilierii județeni suceveni au ajuns la un acord cu privire la conducerea și componența comisiilor de specialitate din cadrul deliberativului județean

Consilierii județeni suceveni au ajuns la un acord cu privire la conducerea și componența comisiilor de specialitate din cadrul deliberativului județean. În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Suceava de ieri, USL a obținut președinția a trei comisii de specialitate (una pentru PSD și două pentru PNL), PDL are președinte la două comisii, iar PP-DD a reușit să preia conducerea unei comisii. De precizat că discuțiile cu privire la împărțirea comisiilor de specialitate între partidele reprezentate în CJ Suceava în cadrul ședinței de constituire a deliberativului județean au creat primele disensiuni între USL și PDL, în condițiile în care democrat-liberalilor li s-a propus să preia șefia unei singure comisii. Oferta a fost declinată de reprezentanții PDL, motiv pentru care ședința de constituire a Consiliului Județean Suceava a fost suspendată.
În cele din urmă, în ședința de ieri a deliberativului județean, PDL a obținut șefia a două comisii, așa cum ceruse încă de la ședința de constituire a CJ Suceava. Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că decizia cu privire la șefia comisiilor de specialitate a fost luată de liderii grupurilor de consilieri, adăugând că „eu doar am intermediat această dezbatere. Am dat dovadă de înțelegere și am dat dovadă de faptul că vrem să fim într-un Consiliu Județean care să poată lucra”.
Componența comisiilor de specialitate
Comisia cu cel mai mare număr de membri titulari este cea pentru studii, programe, prognoze, buget-finanțe, societăți comerciale, regii autonome și servicii. Această comisie va fi condusă de consilierul PSD Nistor Tatar și va avea 11 membri titulari și opt supleanți. Cei mai puțini membri, respectiv nouă, va avea Comisia pentru agricultură, aceasta urmând să fie condusă de consilierul PP-DD Sorin Isopescu.
Vă prezentăm în continuare componența comisiilor de specialitate din cadrul CJ Suceava:
Comisia pentru studii, programe, prognoze, buget-finanțe, societăți comerciale, regii autonome și servicii:
1. Nistor Tatar (PSD)– președinte;
2. Ioan Bădeliță (PDL)- secretar;
3. Adrian Artene;
4. Sorina Barbu;
5. Tiberiu George Beldiman;
6. Gheorghe Ghiovan;
7. Mihai Grozavu;
8. Gheorghe Iacob;
9. Vasile Ilie;
10. Ilie Niță;
11. Gheorghe Niță;
12. Ovidiu Arganisciuc;
13. Neculai Bereanu;
14. Niculai Bosancu;
15. Cristian Cuciurean;
16. Cătălina Culipei;
17. Cristian Anton Irimie;
18. Sorin Isopescu;
19. Tudor Plăcintă;
Comisia pentru agricultură, silvicultură, cadastru și protecția mediului:
1. Sorin Isopescu (PP-DD)– președinte;
2. Ioan Piticari (PNL) – secretar;
3. Paul Boncheș;
4. Nistor Tatar;
5. Mihai Voloșeniuc;
6. Tiberiu George Beldiman;
7. Mihai Artene;
Comisia pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, culte, protecția monumentelor istorice, administrarea domeniului public și privat:
1. Brîndușel Nichitean (PNL)– președinte;
2. Niculai Bosancu (PSD) – secretar;
3. Neculai Bereanu;
4. Mihai Crețeanu;
5. Cătălina Culipei;
6. Cristian Cuciurean;
7. Gheorghe Iacob;
8. Virginel Iordache;
9. Dan Dascălu;
10. Ilie Niță;
11. Ioan Piticari;
12. Radu Pentiuc;
Comisia pentru tineret, sport, turism, colaborare cu organizații neguvernamentale, cu românii de peste hotare, relații externe și afaceri europene:
1. Cristina Teodorovici (PNL)- președinte;
2. Ovidiu Milici (PSD) – secretar;
3. Paul Boncheș;
4. Mihai Artene;
5. Carmen Agoutin;
6. Gheorghe Ghiovan;
7. Virgil Pohoață;
8. Mihai – Sorin Voloșeniuc;
Comisia pentru învățământ, cultură, cercetare științifică, sănătate, protecție socială și protecția copilului:
1. Cristian Irimie (PDL) – președinte;
2. Radu Pentiuc (PDL) – secretar;
3. Ioan Abutnăriței;
4. Carmen Agoutin;
5. Mihai Crețeanu;
6. Dan Dascălu;
7. Vasile Ilie;
8. Ovidiu Milici;
9. Cristina Teodorovici;
Comisia pentru administrație publică locală, juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor:
1. Tudor Plăcintă (PDL) – președinte;
2. Ovidiu Arganisciuc (PC) – secretar;
3. Ioan Bădeliță;
4. Virginel Iordache;
5. Virgil Pohoață;
6. Brîndușel Nichitean;
7. Adrian Artene;
8. Sorina Barbu;
9. Gheorghe Niță;
10. Ioan Abutnăriței;
11. Mihai Grozavu.