Dezvoltare

Consilierii județeni au votat în unanimitate amenajarea noilor terminale internaționale ale Aeroportului Suceava



Consilierii județeni au aprobat transferul după ce au vizitat lucrările de modernizare de la aeroport
Consilierii județeni au aprobat transferul după ce au vizitat lucrările de modernizare de la aeroport

Consilierii județeni au votat ieri cu unanimitate de voturi transmiterea în administrarea Regiei Autonome Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a mai multor clădiri ale Centrului Economic Bucovina Suceava (CEBS) pentru amenajarea noilor terminale internaționale pentru plecări și sosiri și pentru transporturile cargo. Decizia a fost luată după ce consilierii județeni au vizitat ieri atât Aeroportul „Ștefan cel Mare”, și au văzut singuri lucrările de modernizare care au fost efectuate, cât și pavilionul central al CEBS în care ar urma să fie amenajat noul terminal internațional pentru plecări. Ședința de Consiliu Județean a avut loc ieri în incinta aeroportului sucevean.
În cadrul turului efectuat la aceste obiective, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, le-a explicat consilierilor județeni care sunt proiectele pe care le are pentru dezvoltarea în continuare a aeroportului. Cătălin Nechifor a precizat că după finalizarea lucrărilor de modernizare este nevoie de amenajarea unor terminale mai mari pentru zborurile internaționale, în condițiile în care actuala aerogară nu dispune de spații suficiente împărțirii fluxurilor de pasageri pe zborurile interne/externe și nici nu are capacitatea necesară procesării concomitent a două aeronave, una pentru ruta internă și alta pentru o rută externă. Șeful administrației județene a explicat că după deschiderea noilor terminale, aerogara actuală va fi folosită doar pentru cursele interne și pentru clienții VIP. De altfel, în cadrul vizitei de ieri, consilierii județeni au putut să vadă și cum arată în momentul de față actuala aerogară, după lucrările de amenajare, precum și salonul VIP amenajat în incinta clădirii.
Cătălin Nechifor le-a mai explicat consilierilor județeni care este viziunea sa cu privire la transformarea pavilionului central al CEBS într-un terminal pentru plecările internaționale, precum și a altor patru pavilioane industriale de dimensiuni mai mici pentru un terminal de sosiri internaționale și pentru transporturi cargo. El a arătat că aceste clădiri ar rămâne în paragină dacă nu li s-ar schimba destinația în acest scop, investițiile în amenajarea lor ca terminale fiind mult mai mici decât în situația în care terminalele ar fi fost construite de la zero. Lucrările la noile terminale ar putea fi finalizate până în toamna anului viitor. Nechifor a ținut să precizeze că pentru transferul acestor clădiri sunt necesare două treimi din voturile consilierilor prezenți, însă el își dorește ca decizia să fie luată „cu trei treimi”, adică cu unanimitate de voturi, ceea ce s-a și întâmplat.
Nechifor vrea să construiască la aeroport un miniparc fotovoltaic și sistem de încălzire cu pompe geotermale
După aprobarea transferului, Cătălin Nechifor a declarat că RA Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava va elabora un studiu de fezabilitate din care va reieși atât valoarea investiției în amenajarea noilor terminale, cât și lucrările exacte care vor trebui realizate. „Practic putem spune că am demarat procedura pentru a putea construi terminalul doi care se va referi strict la partea de plecări-soriri internaționale, dar și la partea de cargo. Terminalul de acum este limitat ca volume, ca suprafețe și o să-l păstrăm așa cum l-am modernizat pentru regimul de transport aerian intern pe relația Suceava-București și retur, pentru partea de chartere și pentru partea de VIP. Noul terminal va presupune o modificare de structură. Va exista terminal de sosiri separat de terminalul de cargo, separat plecări și sosiri. Va fi un terminal de plecări foarte modern și generos ca spații. La Suceava o să avem un aeroport de talie națională și internațională cu mult peste ce are concurența acum la Iași, Bacău, Târgu Mureș sau în altă parte. Decizia de azi vreau să o transpunem cât mai repede în practică”, a spus Nechifor, care a subliniat că după finalizarea lucrărilor la actualul pavilion expozițional central al CEBS, în întreaga țară, cu excepția Otopeniului, nici un alt aeroport nu va avea un terminal pentru plecări la fel de modern.
El a ținut să le mulțumească tuturor consilierilor județeni pentru votul acordat. „Mi-am dorit foarte mult să avem unanimitate pentru că acest proiect este poate cel mai important proiect pentru dezvoltare”, a precizat Nechifor.
El a adăugat că lucrările din cadrul actualului proiect de modernizare a aeroportului sunt finalizate în proporție de 99,38%, acestea urmând să fie terminate până la termenul limită, pe 25 octombrie 2015. Cătălin Nechifor a precizat că după această dată vor fi anunțate și primele zboruri de pe aeroportul din Suceava.
Cătălin Nechifor a mai anunțat că pentru reducerea costurilor de întreținere la noile terminale intenționează să promoveze proiecte pe fonduri europene pentru construirea unui miniparc fotovoltaic și a unui sistem de încălzire cu pompe geotermale. Nechifor a explicat că pentru astfel de proiecte finanțarea europeană nerambursabilă este de 98%, iar realizarea unor astfel de investiții ar reduce semnificativ cheltuielile de întreținere de la aeroport.
Cătălin Nechifor a precizat că necesitatea acestor investiții va fi inclusă în studiul de fezabilitate pe care aeroportul urmează să-l realizeze în vederea amenajării noilor terminale.



În pavilionul central al CEBS va funcționa terminalul pentru plecări internaționale
În pavilionul central al CEBS va funcționa terminalul pentru plecări internaționale
Consilierii județeni au aprobat transferul după ce au vizitat lucrările de modernizare de la aeroport
Consilierii județeni au aprobat transferul după ce au vizitat lucrările de modernizare de la aeroport


Recomandări

Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri”

Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri”

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”
Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

Drumurile județene, aeroportul, spitalul, sportul și obiectivele turistice, finanțate cu prioritate din banii județului

Drumurile județene, aeroportul, spitalul, sportul și obiectivele turistice, finanțate cu prioritate din banii județului
Drumurile județene, aeroportul, spitalul, sportul și obiectivele turistice, finanțate cu prioritate din banii județului