Fonduri

Consilierii județeni alocă 620.000 de lei pentru finanțarea manifestărilor turistice din acest an

Vicepreședintele Consiliului Județean Ilie Niță
Vicepreședintele Consiliului Județean Ilie Niță

Consilierii județeni suceveni au aprobat în ședința de vineri alocarea a 620.000 de lei pentru participarea sau organizarea unor manifestări cu caracter turistic, în 2016. Este vorba despre 18 evenimente, printre care 11 târguri naționale și internaționale. De asemenea, vor fi acordate finanțări pentru organizarea a două info-tour-uri cu operatori din turismul românesc și pentru acțiunile deja consacrate „Paștele în Bucovina”, „Hora Bucovinei”, „Pelerin în Bucovina”, „Comorile muntelui” și „Tradiții și legende bucovinene”. Deliberativul județean a hotărât că din componența delegațiilor județului Suceava care vor participa la târgurile internaționale de turism vor face parte doi reprezentanți ai Consiliului Județean, un conducător auto, un meșter popular și, acolo unde este cazul, un translator.
36.000 de lei pentru participarea la Târgul de Turism de la Augsburg
De asemenea, s-a aprobat ca din delegația județului Suceava participantă la Târgul de primăvară AFA Augsburg (Germania) din perioada 2-10 aprilie să facă parte președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, 16 artiști, doi meșteri populari, un translator, un reprezentant al Centrului de Informare și Promovare Turistică, un coordonator grup artistic și doi conducători auto. Pentru această acțiune au fost alocați 36.000 de lei, din care 26.000 de lei din bugetul Centrului Cultural Bucovina și 10.000 de lei din bugetul Consiliului Județean. ”Promovarea întregului potențial turistic al județului la numeroase târguri și expoziții de profil desfășurate în țară și străinătate și organizarea diverselor evenimente cu caracter turistic pe plan local, regional și național au contribuit în mare măsură la creșterea numărului de turiști români și străini în zonă. Considerăm importantă și necesară promovarea susținută a județului Suceava și în cursul anului 2016, târgurile și manifestările de profil organizate în țară și străinătate constituind oportunități pentru îmbunătățirea imaginii destinației turistice Bucovina și pentru atragerea unor noi segmente de piață. Manifestările de turism la care participă sau pe care le organizează Consiliul Județean în acest an sunt ocazii de evidențiere a produselor specifice, a tradițiilor, obiceiurilor, valorilor culturale și a obiectivelor turistice ale regiunii, fiind demersuri ce duc la îmbunătățirea imaginii județului nostru pe piața internă și internațională și implicit la o mai bună valorificare a potențialului turistic natural și antropic”, se menționează în expunerea de motive semnată de vicepreședintele Consiliului Județean Ilie Niță.

Recomandări

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Ziua Bucovinei va fi sărbătorită vineri în centrul Sucevei, prin manifestări artistice și o ceremonie la bustul lui Iancu Flondor

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”

Consiliul Județean Suceava va aloca 400.000 de lei pentru cinci localități aflate în dificultate financiară