Consilierii județeni ai USL au demisionat din funcții



Ultima ședință a deliberativului județean din acest mandat, ședința din luna mai, se va desfășura în absența consilierilor opoziției. Și asta pentru că aleșii Uniunii Social Liberale (USL) au demisionat din funcții. Acest lucru s-a întâmplat în ședința Consiliului Județean de joi, decizia extremă fiind motivată de modul în care consilierii PSDși PNL au fost tratați de actuala putere.
“Nu am fost tratați cum trebuie. E o chestiune legată de corectitudine. Noi am fost cât de cât constructivi și nu am primit cu aceeași monedă înapoi”, a declarat Gheorghe Iacob, liderul consilierilor județeni ai PSD.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, consideră că demisia celor de la USLseamănă mai mult a “grevă județeană”. “Demisia lor nu am înțeles-o. Seamănă mai mult cu o grevă județeană. După părerea mea e altceva. Cred că unii sunt supărați că nu o să-i mai pună pe liste”, a spus Flutur.
Totuși, șeful administrației județene a ținut să le mulțumească consilierilor opoziției pentru că au fost alături de cei de la putere în multe proiecte de interes județean.