Cazul minorei în vârstă de 12 ani, cu „iubit” de 34 de ani, a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care a demarat o anchetă socială, urmând ca minora, împreună cu mama ei, să intre într-un program de consiliere psihologică. Tânărul de 34 de ani a fost acuzat de părinții fetei că le-ar fi violat fata.
Miercuri seară, minora care va împlini 13 ani în luna noiembrie a ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, fiind diagnosticată cu intoxicație cu alcool. Mama fetei, Maria Dumitru, a declarat că miercuri seara fata a fost adusă acasă cu o mașină de un tânăr, fiind aproape leșinată. Minora a fost examinată medico-legal. S-a constatat că aceasta nu mai este virgină, însă deflorarea nu este recentă. Din declarațiile adunate de anchetatori, rezultă că tânărul de 34 de ani și minora de 12 ani aveau o relație de aproximativ șase luni de zile. Frații mai mari ai tinerei l-au recunoscut pe tânăr în persoana lui Tudor Filip Ganea, în vârstă de 34 de ani, din Suceava, cel care, de altfel, a fost chemat joi dimineață la sediul Poliției municipiului Suceava pentru audieri. Pentru că este vorba de o minoră care nu are nici măcar 14 ani, actul sexual în sine atrage răspundere penală. Suspectul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Pentru că minora a făcut doar patru clase primare, după care a abandonat școala, directorul executiv al Protecției Copilului, Margareta Isăilă, ne-a spus că în cadrul ședințelor de terapie, minora va fi consiliată și în acest sens, de a relua cursurile și de a continua școala. Minora este cea mai mică dintre cei 11 copii ai familiei, formată din opt fete și trei băieți.