Combaterea antisemitismului prin fotbal

– Considerații subiective la o întrunire OSCE-



Organizarea întrunirii OSCE de la București, onor prefațată de președintele României, domnul Traian Băsescu, m-a implicat fără voie. Un foarte bun amic, Avinoam Bar Josef, ziarist israelian născut în România și plecat de aici pe când avea nouă ani, m-a sunat că vine trei zile la București. El a ajuns de ceva vreme director general al Institutului Mondial Evreiesc, organism care emite, pe baza unor studii docte, prognoze, proiecte legate de evoluția poporului evreu și a comunităților evreiești din toată lumea. Funcția lui e mare, cât să te apuce amețeala. Avi a rămas însă același. Comunicativ, modest, săritor când ai nevoie de el. Te aștept la aeroport, i-am zis. Drept pentru care miercuri seara m-am urnit de la reședința mea de la Sângeru, în trening, cu direcția Aeroportul „Henri Coandă”. Cursa EL-AL a sosit aproape de miezul nopții, timp în care eu am reușit să văd, în holul de la parter, cu alți o sută de pasageri, meciul de fotbal România-Slovenia. Arbitrul, israelian, pe nume Alan Yefet, mi s-a părut că ține cu noi. Poate era o simpatie subconștientă, altfel arbitrul făcându-și datoria. M-a șocat strigătul unui suporter înfocat și burtos de lângă mine: „Bravo evreiașule! Ești de-al meu”. Până atunci nu remarcasem ce nație este arbitrul.
A sosit amicul meu, cu nelipsiții lui nădragi de doc, cu o bluză lejeră și o traistă în curea petrecută peste umăr. Mergi la mine? – l-am întrebat. Vin, zice el, dar nu acum. Sunt cazat, cu toate delegațiile, la hotelul…și mi-a indicat numele unei construcții gigant din centrul Capitalei. Până nu mă înhață ăștia (colegii de conferință), hai să mâncăm un mic undeva și să bem o țuică. Este ritualul lui Avi. Bea un singur păhărel de țuică pe care-l preferă oricărei alte băuturi. Mergem, zice el, la „Cocoșatul”, un restaurant de prin Băneasa. Îl întreb la ce mare reuniune participă. Îmi dă niște lămuriri despre tema pusă în lucrare de OSCE, ceva cu rasism, antisemitism, toleranță, înțelegere. Mă rog, nu insist. Pe drumul dintre Otopeni și București, poliție cât cuprinde, girofaruri, tot tacâmul. Ne oprim la „Cocoșatul”. Un polițist țanțoș oprește mașina mea, cu toate că erau destule locuri în parcare. „Avem o delegație”, zice conspirativ omul în uniformă. Nu puteți parca aici. Dar e loc de parcare, îl atenționez eu calm. Omul rămâne intransigent. Insist. E vorba de o delegație care participă mâine la Parlament la o acțiune OSCE? Da, încuviințează polițistul. Domnul, care e cu mine, face parte din delegație. Polițistul mă măsoară. Îl cântărește și pe Avi. Nu punea mare preț pe capul nostru. Apare delegația din interior și un bărbat în costum îl observă pe Avi. Se îmbrățișează. Este ministrul de externe spaniol. Spaniolul pleacă la hotel, noi plecăm în căutarea unui păhărel de țuică și a unei perechi de mici în altă parte pentru că între timp „Cocoșatul” a închis. Îi găsim în cele din urmă la o bodegă, mituind ospătarul și bucătarul care tocmai închideau. N-aveau țuică (birt cu ștaif!), aveau în schimb mici.
Îl întreb câte ceva despre acțiunea de mâine. Țin și eu o cuvântare, zice președintele Institutului Mondial Evreiesc. Știi ce? – îi spun eu. Am aflat secretul antisemitismului, atât cât este, dacă este, pentru că eu mă încăpățânez să cred că românii nu sunt antisemiți. Fotbalul! Avi mă privește nedumerit. Îi povestesc scena din aeroport cu suporterii care au găsit frățietăți formidabile cu „evreiașul” care a arbitrat partida România-Slovenia. I-am povestit și despre voturile care ne vin de obicei la Eurovision din Israel. Israelul ne dă mereu puncte, iar românii știu că acolo avem prieteni. Dar dacă, mă întreabă Avi, fluiera greșit? Dacă făcea o gafă? Am răspunsul, i-am zis. Să te ferească Dumnezeu de ura microbiștilor. Acum niște ani, prin 2003, jucam cu danezii un meci decisiv de calificare. Un arbitru elvețian ne-a furat la cel mai ordinar mod. Ura față de el n-a murit încă și mulți români o transferă pe nedrept și elvețienilor, pentru că arbitrul era elvețian. Vrei să facem un pariu? – l-am întrebat pe amicul meu israelian. Eu nu mai știu cum îl cheama pe arbitru, dar sun la primul microbist cunoscut. Mi-am sunat un coleg. Nu-i ziarist sportiv, ci politic. Cum îl chema pe ăla care a arbitrat meciul România-Danemarca? N-am apucat să termin că a urlat în telefon: Urs Mayer. Mă suni după miezul nopții să mă întrebi cum îl cheamă pe porcul ăla?
OSCE desfășoară la Palatul Parlamentului o dezbatere interesantă. E acolo și amicul meu israelian. Mi-a spus că va vorbi despre tâlcul întâmplării pe care i-am povestit-o. Uneori ura de rasă, xenofobia, intoleranța se aprind din te miri ce. Altfel, cred eu și crede și el, oamenii sunt buni.
P.S.
M-a amuzat teribila vigilență a „organelor” asigurând paza demnitarilor străini sosiți la București. Directorul general al uneia dintre cele mai importante institute evreiești din lume a umblat cu mine și apoi singur pe străzile unui București pe care l-a iubit de când era copil. Nu l-a păzit nimeni, nu l-a atacat nimeni. Poliția a avut grijă doar să nu-l lase să intre într-o cârciumă fiindcă nu părea prea elegant îmbrăcat.



Recomandări

Doi ani de implementare a proiectului NEOLAiA, sărbătoriți printr-o reuniune academică la Universitatea din Salerno

Petru Negrea de Ziua Constituției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”
Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Invidia la români (2)

Șoldan, după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”

Șoldan după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”
Șoldan după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”