Conservartorii suceveni și-au exprimat optimismul că inițiativa PC de modificare a Codului Rutier va fi pusă în aplicare de către actuala putere. Președintele organizației județene a Partidului Conservator, Costel Ignătescu (foto), s-a declarat mulțumit de faptul că Ministerul Internelor și Reformei Administrative a anunțat că va elimina din Codul Rutier obligativitatea susținerii examenului pentru carnetul de conducere după perioada de suspendare a acestuia. El a subliniat că această decizie a fost luată ca urmare a presiunii Partidului Conservator. Liderul conservatorilor suceveni a reamintit că PC a depus în urmă cu cinci luni un proiect de lege privind modificarea Codului Rutier. „Am făcut presiune în teritoriu, am strâns semnături de la oameni și în final Ministerul Internelor și Reformei Administrative a preluat proiectul Partidului Conservator. Împreună cu membrii din organizație am adunat la nivelul județului în jur de 10.000 de semnături”, a mai spus Ignătescu.





