Incompatibilitate

Conservatorii strâng probe împotriva lui Dinescu



Conservatorii strâng probe împotriva lui Dinescu
Conservatorii strâng probe împotriva lui Dinescu

Conservatorii strâng probe pentru a dovedi că Mircea Dinescu, unul dintre membrii CNSAS, s-a antepronunțat, devenind incompatibil, în cazul deciziei privind apartenența liderului PC Dan Voiculescu la structurile fostei Securități, a arătat, miercuri, avocatul acestuia, Sergiu Andon.
Într-un comunicat de presă remis, ieri, Sergiu Andon a declarat că decizia președintelui Dan Voiculescu de a se prezenta la CNSAS, după revenirea sa din concediu, va fi condiționată de soluționarea cererii conservatorilor privind recuzarea lui Mircea Dinescu din Colegiu.
„Suntem în faza adunării probelor că acest membru al Colegiul s-a antepronunțat, devenind incompatibil cu participarea la soluționarea cazului Voiculescu”, se arată în comunicatul de presă semnat de Andon.
Potrivit acestuia, incompatibilitatea de care s-ar face vinovat Mircea Dinescu „va fi cu atât mai pregnantă cu cât, separat de cererea de recuzare, probatoriul care se strânge va fi analizat și în perspectiva formulării unei plângeri penale” împotriva sa.
Andon: Voiculescu va „analiza în spirit cooperant” invitația la CNSAS
Președintele PC va „analiza în spirit cooperant” invitația adresată de membri CNSAS pentru o nouă audiere, dar decizia va fi luată în măsura în care din invitație nu reiese că aceștia îl privesc ca pe o persoană vinovată, a arătat, miercuri, avocatul liderului conservatorilor, Sergiu Andon.
Printr-un comunicat de presă, avocatul lui Dan Voiculescu a susținut că acesta va analiza, la revenirea în țară, „invitarea” sa pentru o nouă întâlnire cu membrii CNSAS.
Andon a precizat că decizia reprezentanților Colegiului de a amâna soluționarea contestației depusă de Dan Voiculescu până la întoarcerea sa din concediu este „un semn că CNSAS chibzuiește asupra ameliorării procedurilor de lucru, caracterizate până acum prin monopolizarea informațiilor, manipularea lor, prin autism și prejudecăți”.
În plus, avocatul Sergiu Andon a criticat formularea „va fi audiat” folosită în știrile de presă, apreciind-o ca fiind „inadecvată”.
„La întoarcerea în țară, domnul Voiculescu va analiza în spirit cooperant invitarea sa la o nouă întâlnire cu membri Colegiului, în măsura în care, din cuprinsul invitației, nu vor reieși indicii că membrii Colegiului îl privesc ca pe o persoană vinovată, cu prejudecata pe care și-au format-o la prima examinare, în urma unor proceduri precare”, se mai arată în comunicatul de presă semnat de Andon.
Totodată, el a mai susținut că decizia lui Dan Voiculescu va fi influențată și de modul în care va fi soluționată cererea conservatorilor privind recuzarea lui Mircea Dinescu, unul dintre membrii CNSAS.
Liderul PC Dan Voiculescu va fi audiat din nou de Colegiul CNSAS până în data de 4 august, când expiră termenul legal de 30 de zile prevăzut pentru dezbaterea contestației depuse de președintele PC, a declarat, marți, Cazimir Ionescu, membru al Colegiului CNSAS.
„Am trimis o invitație pentru o nouă audiere, ni s-a răspuns că domnul Dan Voiculescu este plecat din țară”, a precizat Cazimir Ionescu.
El a adăugat că noua audiere a lui Voiculescu se va încadra în termenul legal de 30 de zile, prevăzut pentru dezbaterea unei contestații.
Dinescu: Ce face Andon e o găinărie de avocat mărunt
Mircea Dinescu a declarat, miercuri, referindu-se la intenția PC de a-l recuza, anunțată de Sergiu Andon, că ceea ce face Andon e „o găinărie de avocat mărunt”.
“Faptul că Sergiu Andon, avocatul lui Dan Voiculescu vrea să mă recuze reprezintă doar un viciu procedural de avocat mediocru. Ceea ce face Andon e o găinărie de avocat mărunt”, a declarat Mircea Dinescu.
El a susținut că membrii colegiului CNSAS nu pot fi recuzați, pentru că au fost numiți de Parlament, așa că doar Legislativul se poate pronunța.
Dinescu a susținut că Andon “e ca o domnișoară prinsă pe autostradă care nu vrea să stea de vorbă cu Poliția decât dacă este recuzată”.
El a precizat că “e ridicol acest domn pentru că vorbește de antepronunțare”.
„Noi chiar ne-am pronunțat. Totul e o gargară. Noi pe Voiculescu nu-l chemăm la audieri, ci chiar el a cerut asta. Nu ne mai putem antepronunța pentru că deja ne-am pronunțat”.



Recomandări

Dosare cu parlamentari, oameni de afaceri și magistrați ar putea fi soluționate în 2014

Senatorii au ales membrii Biroului Permanent, singura modificare – Țuțuianu în locul lui Silistru