Conservatorii au dezmințit ieri, într-o conferință de presă, plecarea la PNL a organizațiilor din Zvoriștea și Verești.
Vicepreședinta PC, Camelia Ignătescu, a declarat că nici unul dintre membrii celor două organizații nu a semnat adeziuni pentru PNL, însă a precizat că a atras noi membri în partid pentru a preîntâmpina eventualele surprize.
„Am luat legătura cu aceste organizații și nici unul dintre membrii acestora nu a semnat adeziuni până în prezent cel puțin. Am discutat cu membrii noștri care încă nu și-au exprimat o opțiune fermă în acest sens pe de o parte, pe de altă parte am atras noi membri în aceste comune pentru ca să prevenim o eventuală migrare în masă a organizațiilor la alte partide”, a declarat Ignătescu.
Vicepreședinta PC a adăugat că plecarea la PD-L a primarului comunei Drăgoiești, Vasile Pietroaie, era previzibilă, acesta fiind un apropriat al vechii conduceri a PC Suceava și a senatorului Constantin Gheorghe în mod deosebit.
„Nu ascund faptul că din punctul nostru de vedere nu este o veste foarte fericită, însă am identificat aici un alt candidat cu șanse”, a menționat Camelia Ignătescu. Aceasta a subliniat că PC Suceava este o organizație unită și că în maxim două săptămâni vor fi lansați oficial candidații pentru funcțiile de primar.





