Consemnări

Formidabil discursul Principesei Margareta la Haga! Reținut, argumentat, echilibrat, inteligent, onest, cu logică de necontestat, luminat de cald și onorabil fior patriotic. Diplomației noastre și liotei de parlamentari europeni li s-a oferit un mustrător exemplu despre cum poate (și trebuie) să răsune vocea României în agora continentului! Citez: „Punctul cheie pentru toate activitățile noastre este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre și evitarea amenințării acestora prin clauze de condiționalitate extinse artificial.” Care nu numai că sunt „ilegale în cadrul tratatelor UE existente, ci sunt, de asemenea, o garanție că vor diviza mai degrabă decât să unească Europa.” Bravo, Margareta!
*
O nouă carte a scriitorului și universitarului băcăuan Constantin Călin („În plină lumină”, Ed. „Babel”, 2019) ni-l arată oficiind într-un altar cvasi-inedit: aforistica – „Sunt scrutător, vorbesc răspicat, cutez formulări apodictice”. Multe memorabile, regret că spațiul nu-mi îngăduie să citez decât câteva dintre „reflecțiile asupra unui spectru larg de chestiuni morale, politice și sociale.” Cum ar fi: „În țara românească democrația a fost frumoasă doar în stadiul de intenție, auroral. Îndată ce s-a trecut la aplicații, s-a urâțit brusc, ba a și stârnit nostalgii după dictatură”, „Ce s-a pierdut față de altădată? S-au pierdut valorile legate de inimă: cultura inimii, generozitatea inimii, delicatețea inimii. Avem din ce în ce mai puțini oameni de inimă. Așijderea, inimoși”, „Când se revăd, actorii se pupă, scriitorii se pupă, politicienii se pupă. O lume pupăcioasă nu e însă, cum vrea să pară, o lume sinceră”, „Ați observat? Prostiile spuse cu însuflețire sunt luate drept adevăruri”, „Aidoma călătorului care, trezit din somn, întreabă nedumerit pe vecinii de compartiment «unde suntem?», vreau și eu, din când în când, să știu în ce gară a istoriei am ajuns. Însă geamurile trenului sunt aburite, iar numele gării e indescifrabil”.
*
Răsfoiți revistele care oferă sugestii pentru mobilarea interioarelor: nicăieri nu mai figurează biblioteca, ori, barem, un colțișor pentru adăpostirea cărților! De ce să mai păstrăm o carte citită? La ce ne trebuie, când avem la îndemână internetul? La nevoie, apăsând o tastă, recuperezi în rezumat lectura de odinioară. Ba chiar „Apple Computers” a lansat „ready-to-go”, dispozitivul care-ți citește cartea la ureche, nici nu mai e nevoie să fii alfabetizat! Legea minimului efort acționează tot mai suveran, revenind imperios la modă exclamația din 1960 a lui Mao Ze Dong (în tinerețe, gazetar și scriitor!): „evident, cititul prea multor cărți este dăunător”. Darămite biblioteca personală, cândva ambiție a oricărui om cu scaun la cap, de la învățătorul de țară la academician! Azi, toate s-au schimbat: ai băut berea, arunci cutia!
*
Caligrafia, scrisul îngrijit? Nimic mai desuet! O autoare mi-a adus cartea ce i-am prefațat-o și, voind să-mi ofere cuvenitul autograf, a ezitat îndelung în așezarea pixului pe pagina de gardă: „Ia uite, din cauza computerului, nici nu mai știu să scriu de mână!”
*
În revista „Expres magazin” din Israel, Dorel Schor își cercetează amintirile: „Când a apărut, la Iași, volumul meu umoristic „Înger cu coarne”, am rememorat câteva întâmplări mai mult sau mai puțin hazlii legate de lansarea cărților mele. «Șarpele și cupa» a fost publicată de editura Junimea în 1972. Cartea a avut o presă bună, era inspirată din viața și munca unui tânăr medic și de acea, pe copertă figura cunoscutul simbol al medicinii. Intr-o zi, un tovarăș cu muncă de răspundere m-a luat de-o parte și mi-a spus:
– E foarte clar că titlul și coperta cărții sunt cu cheie, adică cu schepsis. Se înțelege că șarpele e dușmanul de clasă. Dar cupa? Ce ai vrut să spui cu cupa?
– Cunoașteți desigur lozinca patriotică CU PA-rtidul nostru în frunte, vom avea victorii multe? am răspuns cu voce mică…
– Sigur că da!
– Ei, bine, de aceea primele patru litere sunt CUPA.
– Ahaaa…
Am avut apoi emoții timp de câteva săptămâni…”