Nicolae Sergiu Coclici, în vârstă de 65 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, ne-a adus la redacție, cu câteva zile în urmă, un exemplar dactilografiat al memoriilor tatălui său, Aurelian Coclici, fost plutonier de poliție, care conține consemnări inedite despre Gheorghe Coroi, ultimul haiduc din România interbelică.
Medalia „Bărbăție și Credință” „pentru devotamentul și priceperea arătată în războiul contra Rusiei Sovietice în anul 1941”
Aurelian Coclici (17 septembrie1906 – 14 aprilie 1989), originar din Mitocu Dragomirnei, a absolvit cursurile de ofițeri de poliție la Școala de Jandarmi – Centrul de Instrucție Profesională Oradea, în perioada 1 octombrie 1934 – 15 iunie 1935, și a activat, cu gradul de plutonier, în cadrul Legiunii de Jandarmi Dorohoi, fiind repartizat (până la trecerea sa în rezervă, în anul 1947) la câteva posturi de jandarmi din nord-estul țării.
În anul 1942 i s-a conferit de Ministerul Apărării Naționale Medalia „Bărbăție și Credință” cu spade, clasa a II-a, „pentru devotamentul și priceperea arătată în războiul contra Rusiei Sovietice în anul 1941”.
Faptul că a fost decorat pentru modul în care a acționat împotriva rușilor a făcut ca însemnările sale să nu poată fi scoase la lumină în perioada regimului comunist, iar odată cu decesul său, survenit în primăvara anului 1989, acestea au rămas ascunse de ochii membrilor familiei.
Mult mai târziu, unul dintre fiii săi, Nicolae Sergiu Coclici (care a lucrat în proiectare și a fost, până la pensionare, lider de sindicat la Fabrica „Montana” din Câmpulung Moldovenesc), a găsit memoriile într-un dosar care cuprinde 68 de file dactilografiate.
Gheorghe Coroi, haiducul din codrii Gurandei
Cea mai mare parte a memoriilor lui Aurelian Coclici conțin informații absolut inedite despre Gheorghe Coroi, din anii 1941-1942, deci după eliberarea acestuia din închisoare, perioadă albă în biografia haiducului, din care nu au apărut informații certificate până acum.
Gheorghe Coroi (1910 ? – 1979 ?), haiducul din codrii Gurandei care a condus cea mai temută bandă din România Mare, pentru prinderea căruia s-au întreprins campanii care au mobilizat efective importante, a fost prins și întemnițat în anul 1933, iar procesul său, care a avut loc la Bacău, între anii 1935-1936, a fost etichetat de presa vremii ca fiind „cel mai mare proces din Moldova”, cumulând (așa cum scrie un gazetar cu statut de „trimis special”) „douăsprezece dosare, fiecare de câte 500 de pagini, în total deci 6.000 de pagini, aproape 50 de acuzați, 500 de martori, 200 de părți civile, 40 de avocați”.
Când Coroi și ceata sa de 32 de complici și 15 gazde au fost aduși la Tribunal, întregul oraș le-a ieșit în întâmpinare.
Pe data de 8 decembrie 1936 s-a dat verdictul, iar Coroi a fost condamnat la patru ani de închisoare.
Până acum nu se știa nimic sigur despre ce a făcut Gheorghe Coroi după ce a ieșit din închisoare
Toate informațiile ulterioare eliberării sunt de genul „se spune” sau „se zvonește”. Până acum nu se știa nimic sigur despre ce a făcut Gheorghe Coroi după ce a ieșit din închisoare.
„Trimisul special” la procesul haiducului, care s-a interesat în continuare de situația lui, spune că după eliberare acesta s-a însurat la Bacău cu iubita sa, Adela, „în cârciuma pe care și-o deschisese la marginea orașului”.
Iată însă ce scrie în memoriile sale plutonierul Aurelian Coclici, care conturează clar contextul întâlnirii sale cu Coroi, în luna august a anului 1941, cam la două, trei săptămâni după începerea războiului, când funcționa „la postul de cordon nou înființat la Hilișeul Vîrnav, lângă comuna Pomîrla – Dorohoi”: „Eram în cancelaria postului, lucram ceva la niște registre, iar restul jandarmilor erau prin bucătărie, pregăteau ceva de mâncare. Cum stăteam la birou văd că apare în curtea postului un individ de statură mijlocie, cu pălărie verde pe cap, iar pe mâna stângă ținea o armă militară de curea. Cum în ziua aceea era cald și frumos, toate ușile și ferestrele erau deschise și jandarmii lucrau ceva pe la bucătărie, individul bate în ușorul ușii, eu îi răspund «Intră!», iar numitul trece pragul, dă bună ziua și întinde mâna peste birou, cu care ocazie se prezintă cu cuvintele: «Coroi, fostul bandit»”.
În anii 1940-1941 Coroi era agent secret la Compania de grăniceri Mihăileni
Reproducând cuvintele lui Coroi, în urma câtorva întâlniri succesive, plutonierul Aurelian Coclici deschide zăgazul unui șuvoi de informații, notând cu acribie zile, ore, locuri și nume de persoane, care scanează întâmplări și situații în care Coroi este personajul principal.
Potrivit „fostului bandit” (așa cum singur s-a prezentat), în anii 1940-1941, „când acest teritoriu a fost ocupat de ruși, am fost agent secret la Compania de grăniceri Mihăileni, cu misiunea de a trece frontiera de la Mihăileni în teritoriul ocupat până la Cernăuți, cu care ocazie furnizam diferite informații în legătură cu mișcările de trupe rusești, felul cum se poartă autoritățile administrative cu populația etc.”
Pentru acest lucru, așa cum scrie Aurelian Coclici, Coroi primea, de la Compania de grăniceri Mihăileni, „un salariu lunar de 5.000 de lei”.
Ca urmare a colaborării sale cu Coroi, plutonierul Aurelian Coclici l-a prins pe criminalul Gheorghe Ursulică, din satul Pasat, comuna Buda, un fost tovarăș de-al lui Coroi, pe care chiar acesta l-a denunțat.
„Dle șef – consemnează plutonierul în memoriile sale declarația haiducului – am făcut fapte mari în viața mea, dar crime nu am făcut, și pentru aceasta vă rog să luați măsuri contra lui Ursulică și să-l dați în judecată pentru triplă crimă de omor”.
„Coroi era capabil de orice”
Coroi dispărea și revenea în sat continuând să se comporte după bunul său plac (deși i-a fost confiscată arma a apărut sfidător cu alta, escroca și șantaja gospodarii de la care împrumuta bani și nu-i mai dădea înapoi), fapte care l-au determinat pe plutonier să-l aresteze și să-l predea pentru cercetări.
Coroi însă a reușit să scape, iar plutonierul dezamăgit nota următoarele: „Ne luptam pe atunci noi jandarmii cu toți răufăcătorii, noi îi urmăream și-i pândeam, îi trimiteam în justiție, iar avocații pe atunci luau bani grei și-i puneau în libertate ca să poată fura mereu și să se judece pe din afară. Deci, legea este o vacă de muls, jandarmul o paște, judecătorul o ține și avocatul o mulge. Asta-i lozinca!”.
Cât despre Coroi, la finalul memoriilor sale plutonierul Aurelian Coclici scrie că „acest tâlhar, după ce a simțit că Tribunalul Dorohoi l-a pedepsit în contumacie cu patru ani de închisoare și auzind că-l urmăresc organele de jandarmerie și poliție, a șters-o din județ”.
Cineva i-a spus apoi că Gheorghe Coroi a lucrat ca șef de echipă pe șantierul CFR din Perșani, iar după armistițiu „Coroi era în Securitate cu gradul de maior, umblând prin munții Bucovinei și munții Neamțului după partizani”.
„Până la urmă – încheie el – am auzit că Coroi lucra pentru Comitetul Central. Dacă ar fi fost așa nu știu. Nu pot să afirm precis. Dar totuși s-ar putea, căci Coroi era capabil de orice”.
„Tatăl meu a fost pentru mine un exemplu de urmat”
Câmpulungeanul Nicolae Sergiu Coclici este convins că memoriile tatălui său ar putea trezi interesul istoricilor și s-ar cuveni publicate. Publicarea ar fi totodată un omagiu adus memoriei plutonierul Aurelian Coclici, care și-a făcut datoria și nu degeaba a fost decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință”. „Tatăl meu – spune el – a fost pentru mine un exemplu demn de urmat. De la el am învățat să fiu cinstit, demn și vertical”.
