Consecințele unui accident mortal mușamalizat

Cu ani în urmă, tatăl unui fost coleg de-al meu de școală a fost ucis de un automobil, pilotat de o odraslă a unui cunoscut profesor la Medicină.
Desigur, ucigașul nu a pățit nimic, din simplul motiv că legea-i pentru fraieri. A stat un timp pe la „Socola”, în fine, totul s-a aranjat.
Pe atunci, respectivul era o tentativă de bărbățel. Astăzi, este cadru universitar la Medicină, sever și destul de negru în cerul gurii. Știe să buzunărească de euro studenții străini, știe să facă avansuri studentelor și alte o mie de lucruri esențiale pentru un tânăr de viitor. Va ajunge departe, nu-i nici o îndoială, și-și va înfige în năsuc belciugele de aur ale succesului.
Numai colegul și prietenul meu n-a ajuns prea departe. După moartea tatălui său s-a însingurat, cu palmele goale în fața unei nedreptăți înarmate până-n dinți. În ultimul timp, nu mai dorea să discute cu nimeni. Privea fotografia tatălui său, ofta și aștepta.
Sunt ani zece de când și el a fost îngropat, în cimitirul din Grădina Botanică, nu departe de tatăl său. Indirect, și el a fost lovit de mașina condusă cândva de tânărul de viitor.
Florin Fuică, așa-l chema pe coleg, a fost unul din primele mele modele. De la el am învățat să râd, lucru pe care, între timp, l-am uitat, din lipsă de exercițiu. De când a murit, nu pot trece prin fața terenului de sport al Liceului „Garabet Ibrăileanu” din Iași, fără să simt că minutarul inimii se înfierbântă.
Nu, nu cred că e un semn prea bun.