Congresul PNL a adoptat modificările la Statutul PNL propuse de Delegația Permanentă a PNL



Congresul PNL a adoptat, vineri, modificările propuse la Statutul PNL de către Delegația Permanentă, cu 1424 de voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, iar amendamentele formulate de fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu nu au mai fost supuse votului.
Călin Popescu Tăriceanu a solicitat vineri modificarea Statutului PNL prin introducerea votului uninominal în cazul alegerii conducerii partidului și a organizării alegerilor interne pentru desemnarea prezidențiabilului.
Cele două amendamente propuse vineri de Tăriceanu nu au fost supuse votului Congresului de către președintele PNL, Crin Antonescu.
Conducerea PNL s-a reunit, joi seară, în Delegația Permanentă și a adoptat proiectul de Statut care a fost propus Congresului. Propunerea pentru noul Statut al PNL prevede înființarea funcției de prim-vicepreședinte, creșterea numărului de vicepreședinți până la 31 și alegerea pe listă inclusiv a secretarului general.
„Proiectul prevede să existe trei organisme de conducere, în conformitate și cu cerințele Legii partidelor politice – Congresul, Delegația Permanentă, care conține Biroul Politic Național și grupurile parlamentare în principiu, precum și unii aleși locali ai partidului, și un Biroul Politic Național, format din unii membrii de drept, cum ar fi președinții filialelor teritoriale, președinții Consiliilor Județene, primarii municipiilor reședință de județ, președinții unor organizații speciale ale partidului – de tineret, de studenți, de femei – precum și un număr de membri aleși de Congres și anume: președintele partidului, prim-vicepreședintele, secretarul general și 31 de vicepreședinți”, a declarat joi Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al PNL.
În Delegația Permanentă au fost respinse amendamentele la Statut susținute de Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman și Ludovic Orban care prevedeau alegerea uninominală a membrilor Biroului Permanent Central al PNL și desemnarea candidatului PNL la funcția de președinte al României prin votul tuturor liberalilor.