Ediția a IX-a

Congresul Internațional de Istorie a Presei



Asociația Română de Istorie a Presei, în colaborare cu Academia Română – Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, Societatea Enciclopedică a Banatului, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia), având ca parteneri Consiliul Județean Timiș, Mitropolia Banatului, Televiziunea Română – Studioul Timișoara și Muzeul Satului Bănățean, organizează la Timișoara, în intervalul 14-16 aprilie, Congresul Internațional de Istorie a Presei, ediția a IX-a, cu tema „Tradiții ale presei științifice”.
Pentru participare propunerile trebuie trimise organizatorilor în format electronic (MS Word, Times New Roman, 12 p/1,5 r) pe adresa viviana.poclid@yahoo.comși trebuie să cuprindă un abstract (între 200 și 500 de cuvinte), un scurt CV și formularul de înscriere (care cuprinde numele și prenumele, funcția și instituția/organizația, nr. de telefon, e-mail, titlul intervenției, rezumatul). Conferința se va desfășura pe secțiuni, iar prezentarea nu trebuie să depășească 15 minute.
Data limită pentru trimiterea rezumatelor este 30 martie, iar decizia de acceptare a intervenției va fi anunțată prin e-mail până la data de 5 aprilie.
Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi selectate și publicate ulterior într-un volum colectiv la o editură recunoscută. Termenul limită pentru trimiterea textului integral al intervenției pe adresa ioandavidtm@gmail.comeste 15 mai 2016.
Vor fi respectate condițiile minime pentru redactarea textelor (MS Word, Times New Roman, 12 p/1,5 r, max. 15 pagini, imaginile în format jpg trimise separat de text).
Se percepe o taxă de participare în valoare de 50 de lei, urmând ca organizatorii să asigure materialele promoționale și masa participanților. Taxa se achită în momentul înscrierii, la primirea mapelor. Cheltuielile cu transportul și cazarea revin fiecărui participant.



Recomandări

Continuă înscrierile la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”. Marele Premiu – 2.000 de lei

Continuă înscrierile la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
Continuă înscrierile la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”

Continuă înscrierile la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”. Marele Premiu – 2.000 de lei

Continuă înscrierile la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”. Marele Premiu - 2.000 de lei
Continuă înscrierile la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”. Marele Premiu - 2.000 de lei