Timp de trei zile

Congres Internațional de Medicină Dentară, la Suceava

Suceava este gazda celui de-al treilea Congres Internațional de Medicină Dentară, care se desfășoară timp de trei zile, astăzi, mâine și poimâine, și care reunește 150 de medici dentiști din toată țară, Germania și Ucraina. Manifestarea are drept temă „Medicina dentară, de la teorie la practică” șioferă participanților posibilitatea de a-și mări numărul de credite, dacă doresc.
„Pentru a putea practica, medicii dentiști trebuie să adune 200 de credite în cinci ani”, explică dr. Ioan Costea, președintele Colegiului Medicilor Dentiști Suceava.
Lucrările congresului sunt deschise astăzi, la ora 8.00, la Hotel Gloria, urmând ca de la 9.30 prof. dr. Alexandru Bucur să susțină cursul „Considerații asupra anesteziei în medicina dentară”. Începând cu ora 14.00, prof. dr. Ioan Dănilă va vorbi despre „Caria dentară – diagnostic și tratament în practica privată”, pentru ca de la ora 17.00 să înceapă sesiunea de comunicări coordonată de medicii Irina Alexandru, as. univ. dr. Alexandru Iliescu și prof. Andrei Iliescu. Subiectele vizate sunt „Dificultăți în reabilitarea orală implanto-protetică a edentațiilor subtotale mandibulare în cazul pacienților cu deficit osos – dr. Luchian Samoilă, dr. Irinel Nanu, dr. Alexandru Luchian – și „Reconstituiri corono-radiculare metalice versus nemetalice. Avantaje și dezavantaje în practica curentă” – dr. Alexandru Luchian, dr. Irinel Nanu, dr. Lucian Nanu, dr. Luchian Samoilă.
Cursurile se vor relua sâmbătă, de la ora 8.00, și vor fi susținute de prof. dr. Alexandru Bucur, prof. dr. Teodor Trăistaru, dr. Alexandru Brezoescu și prof. dr. Andrei Iliescu, care vor vorbi despre „Implicațiile terapiei cu biofosfați în medicina dentară”, „Tulburările temporo mandibulare în contextul patologiei generale”, „Imagistica: instrument de lucru în sprijinul medicului dentist” și „Tratamentul endodontotic: de la eșec la succes”.
Duminică, în ultima zi, începând cu ora 9.00, se va desfășura masa rotundă, unde mediator va fi dr. Delia Barbu – „Legislație în cabinetul de medicină dentară”.
Congresul este organizat de Uniunea Națională a Asociațiilor Stomatologice, Colegiul Medicilor Dentiști din România, Societatea Medicilor Stomatologi din Bucovina-Suceava, Colegiul Medicilor Dentiști Suceava, Consiliul Județean și Primăria Suceava. Din comitetul de organizare fac parte doctorii Ioan Costea, Dumitru Covrig, Angelica Alaci, Dan Gospodaru, Eugen Gurzu, Serghei Crîlov, Florin Babiuc, Doru Mihai Mateiciuc, Tiberiu Adrian Martiniuc, Nicolai Belioae, Samoilă Luchian, Camil Paul Balan, Costel Fântânaru, Carmen Elena Gheorghiu, Manuela Brândușa Aioanei.

Recomandări

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Cooperarea medicală europeană, promovată de prof. univ. dr. Roxana Filip într-o conferință internațională la Tbilisi

Prima ediție a conferinței studențești Liter@t, organizată la Suceava de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”