– Odată cu venirea iernii, temperaturile din sala Cinematografului “Modern” rivalizează cu cele de afară, făcînd imposibilă vizionarea unui film
– Puținii “nebuni” care se încumetă să vină la filmele ce rulează la “Modern” vin îmbrăcați pînă-n dinți, hainele groase cu gulere înalte și căciulile fiind indispensabile
– În condițiile în care cinematograful nu oferă nici măcar un minim de condiții spectatorilor, se poate spune că tariful perceput pentru vizionarea unui film, 45.000 de lei vechi, este exagerat de mare
După cum se știe, de cîțiva ani de zile situația Cinematografului “Modern” din Suceava este una deplorabilă, instituția fiind în pragul colapsului financiar datorită lipsei spectatorilor. Odată cu venirea iernii, problemele cinematografului devin și mai mari, lipsa căldurii alungînd și puțini spectatori care se “încumetă” să vizioneze un film la îmbătrînitul cinematograf din centrul municipiului Suceava. Pentru a vedea cum decurge vizionarea unui film la temperaturi extreme, reporterii “Monitorului de Suceava” s-au “încumetat” să vizioneze o producție cinematografică la “Modern”. După primii pași făcuți în sală sîntem “întîmpinați” de un frig care rivalizează serios cu cel de afară. Cei zece spectatori prezenți în sală sînt îmbrăcați “pînă-n dinți” semn că au “experiența” vizionării de filme în condiții extreme. Unul dintre cinefilii care sosește cu întîrziere la film se așează pe un scaun și își dă jos hainele de iarnă, așezîndu-se comod într-unul din scaunele care încă nu s-au prăbușit. După zece minute acesta realizează că temperatura din sală rivalizează serios cu cea de afară și se echipează “corespunzător”. La jumătate de oră după începerea filmului atmosfera din sală devine de-a dreptul hazlie. Spectatorii “tropăiesc” și își suflă în mîini, frigul devenind deja greu de suportat. Mai norocoase perechile de îndrăgostiți se iau în brațe pentru a “atenua” frigul care începe să le pătrundă în oase. Calvarul celor prezenți în sală a durat aproximativ o oră și jumătate, spre final vizionarea filmului trecînd în plan secund în detrimentul efectuării “procedeelor” de încălzire. Multitudinea de scaune rupte și mizeria din sală întregesc pe deplin imaginea deplorabilă a singurului cinematograf din județ care mai funcționează, celelalte fiind închiriate de RADEF (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmului) unor agenți economici care le-au transformat în discoteci sau baruri.
– “Frigul din sală este cumplit, dacă mai ținea filmul un sfert de oră nu mai rezistam”
Unul dintre spectatorii prezenți în sală ne-a mărturisit cîteva din impresiile pe care i le-a lăsat starea cinematografului sucevean. “Frigul din sală este cumplit, dacă mai ținea filmul un sfert de oră nu mai rezistam. Mie îmi place să vizionez filme la cinematograf deoarece acest ecran permite o vizualizare deosebită, însă în aceste condiții e aproape imposibil de văzut un film”, ne-a declarat acesta, “asigurîndu-ne” că în aceste condiții nu va mai viziona filme la “Modern”. De la același spectator am aflat că prezența în sală a zece spectatori este una destul de surprinzătoare, de multe ori filmele de la “Modern” “atrăgînd” doar 4-5 spectatori. În condițiile în care cinematograful nu oferă nici măcar un minim de condiții spectatorilor, se poate spune că tariful perceput pentru vizionarea unui film, 45.000 de lei vechi, este exagerat de mare. De altfel, la ieșirea din sală unul dintre spectatori a făcut haz de necaz, spunînd că în acest preț ar trebui inclus, în condițiile frigului din sală, un whisky sau un vin fiert pentru încălzirea atmosferei. După cum au declarat cei care se ocupă de cinematograful “Modern”, situația este dezastruoasă și pe timpul verii, rar fiind prezenți în sală mai mult de zece spectatori. Se pare că cinematograful sucevean a “clacat” în lupta cu multitudinea de filme de la TV, cu pirateria de pe piața DVD-urilor, unde se întîmplă de multe ori ca filmele să fie multiplicate și comercializate de “pirați” înainte de a avea premiera la cinematograf, dar mai ales în lupta cu sine, fără condiții minime de confort, sucevenii neputînd să-și riște sănătatea pentru vizionarea unui film pe care de multe ori au posibilitatea să-l vadă cu mult înainte de a ajunge la cinematograf. Salvarea instituției ar putea veni din partea Primăriei Municipiului Suceava, care și-a manifestat dorința de a prelua Cinematograful Modern și de a-l moderniza în vederea desfășurării a diferite activități culturale, fără a fi neglijată activitatea de bază a “Modernului”.
