Ieri s-au disputat doar două meciuri în Cupa Monitorul la tenis de câmp. Tiberiu Avram a dispus în trei seturi de Cristi Chihaia, în vreme ce Lucian Pohoață s-a impus mult mai clar în confruntarea Ciprian Constantinovici.
Pentru astăzi sunt programate un număr de cinci jocuri, două dintre acestea, de la Categoria Elită, fiind adevărate finale. Astfel, de la ora 16.30, cel mai titrat jucător de tenis al județului din ultimii ani, Mihai Pînzaru, va primi replica lui Bogdan Marasin, un tânăr jucător aflat în plină ascensiune, în vreme ce Relu Ifrim își va măsura forțele cu Florin Popovici Dumbravă.
Nu mai puțin de 102 participanți din toate zonele județului s-au înscris la cea de-a șasea ediție a turneului găzduit de terenurile de zgură de la Baza sportivă Unirea, o competiție organizată de cotidianul Monitorul de Suceava și Asociația Județeană de Tenis. Întrecerea a început la jumătatea lunii aprilie și se va încheia în a doua decadă a lunii septembrie, interval în care se vor disputa un număr record de 564 de meciuri.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:
CRISTI CHIHAIA – TIBERIU AVRAM | PRINCIPALĂ, CONSOLARE 2 | 7-6, 1-6, 5-7 |
C. CONSTANTINOVICI – LUCIAN POHOAȚĂ | PRINCIPALĂ, CONSOLARE 1 | 0-6, 1-6 |
Programul zilei de astăzi:
MIERCURI, 22 IULIE, ORA 08.00 | CRISTI CHIHAIA – NICU COSTRÎȘ | PRINCIPALĂ, CONSOLARE 2 |
MIERCURI, 22 IULIE, ORA 10.00 | GABI HOLOVENCIUC – ADI PÎRGARU | SECUNDARĂ, CONSOLARE 1 |
MIERCURI, 22 IULIE, ORA 12.00 | SILVIU OLARIU – FLORIN FOTCIUC | SECUNDARĂ, LINGURA DE LEMN |
MIERCURI, 22 IULIE, ORA 16.30 | MIHAI PÎNZARU – BOGDAN MARASIN | ELITĂ, SEMIFINALĂ 1 |
MIERCURI, 22 IULIE, ORA 17.00 | RELU IFRIM – FLORIN POPOVICI DUMBRAVĂ | ELITĂ, SEMIFINALĂ 2 |