Conform așteptărilor



Două zile, sâmbătă și duminică, două meciuri: unul de fotbal, Real – Atletico, și unul de Dumnezeu știe ce, România – Ucraina, că numai fotbal n-a fost pe acolo, măcar la jumătate dintre combatante. Adică la echipa numită România. Dacă aveți argumente, vă rog să mă combateți când spun că oricare din finalistele Ligii Campionilor, dacă ar fi avut în față o panaramă de echipă ca aia a noastră, i-ar fi dat pe puțin 10 bucăți… făcând și nițică economie de efort! Și dacă tot vă porniți, atunci mai încercați să mă convingeți că numitul Chiricheș este altceva decât o murătură, că supremul pasator din Bundesliga (pe care chiar cred că-l cheamă Minim, iar Maxim e doar o poreclă la mișto) are cât de cât treabă cu ocupația de fotbalist (că de meserie nici nu poate fi vorba), că alde Grigore chiar înțelege cu ce treabă e el pe acolo, dar mai ales că pe lângă Alibec mai este vreunul în toată adunătura căruia chiar să-i poți spune fotbalist. Iar în aceste condiții, a vorbi despre nu știu ce vitejii am putea face în general la Euro, și în special în meciul cu Franța, pare o tâmpenie absolută. Zic că dacă scăpăm sub 4 – 0 cu Franța, atunci chiar e o mare performanța care ne-ar putea da tonusul adecvat pentru a smulge un egal contra Albaniei. Atât despre maimuțe. Acum, despre fotbaliști: chiar credea cineva că Atletico poate bate vreodată, în vreo finală, pe Real!? Nu vorbesc de fanii atinși de demență, ca mine, ci despre oamenii de fotbal, precum Lucescu. Reiau și parafrazez pentru a mia oară spusele lui Traian Ungureanu: dacă ar juca de 1.000 de ori, probabil că de 999 ar câștiga Real, fiindcă la acest nivel e vorba (și) despre altceva decât fotbalul în sine. Aici intervin tradiția, obișnuința cu marea performanță, pedigree-ul, blazonul și câte și mai câte. Inclusiv, în cazul lui Atletico, sentimentul de loser, care dincolo de medalia de argint, egală cu zero, nu poate ajunge. Real n-a făcut un meci nemaipomenit, dar chiar și așa, putea conduce lejer cu un 3 – 0. Egalarea a fost pedeapsa pentru ratări. Da, a înscris din ofsaid. Și tot da, Atletico a primit în compensație un penalty absolut de pomană. Închei așa cum se cuvine și cum am mai spus tot aici: Real nu e cea mai bună echipă din Spania. E „doar” cea mai bună din Europa, deci din lume!



Recomandări