Pe banii elevilor

Conflict deschis între instructorii independenți și școlile de șoferi



Instructorii auto independenți, în jur de 60 în județul Suceava, au ajuns în conflict deschis cu școlile de șoferi cu care colaborau, după ce prin Ordinul 1019/2009 nu li se mai permite să primească bani direct de la elevi, tot ceea ce ține de această latură revenind în sarcina școlii. Din punctul de vedere al independenților, această prevedere legală este o aberație care contravine actelor legale normative deja existente, ei fiind înregistrați ca PFA și având dreptul de a presta, contra cost, servicii.
Ieri, o delegație a instructorilor, formată din Emil Boaru, Cristian Brînzei și Petru Jitaru, cu un memoriu semnat de 35 de instructori auto independenți, s-a prezentat la șeful Autorității Rutiere Române, filiala Suceava, și la Prefectură, prezentându-și nemulțumirile. Mesajul lor este clar: dacă situația nu se reglementează vor ajunge la proteste și vor acționa în instanță Ministerul Transporturilor, care ar comite un abuz prin prevederea care le interzice să încaseze bani de la elevi.
Argumentele instructorilor independenți
Instructorii auto ne-au explicat că până acum elevii le plăteau costul instruirii în vederea obținerii permisului de conducere iar ei aveau colaborări cu școlile de șoferi, care asigurau pregătirea teoretică a viitorului șofer.
În sprijinul lor, instructorii independenți aduc articolele 16 și 17 din OUG 44/2008, privind desfășurarea activității economice de către persoanele fizice autorizate, conform cărora „în scopul exercitării activității pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca acestea să îi schimbe statutul juridic dobândit”. De asemenea, și mai important, „PFA nu poate angaja cu contract de muncă terțe persoane pentru desfășurarea activității pentru care a fost autorizată și nici nu va fi considerată un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează potrivit articolului 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă”.
„Din aceste articole reiese clar faptul că dacă am accepta ca plata cursantului nostru să se facă la școala de șoferi și după aceea școala să ne restituie cât o lasă inima, atunci suntem considerați ca angajați ai școlii, ceea ce contravine flagrant Ordonanței 44, precum și Codului Civil, care prevede faptul că nici o terță persoană, oricare ar fi ea, fizică sau juridică, nu poate interveni în înțelegerea contractuală dintre două părți contractante. Suntem practic obligați la o dublă impozitare și la o practică concurențială nesănătoasă, care contravine Codului Fiscal și Legii Concurenței”, se arată în memoriul instructorilor auto.
Ce spun și celelalte părți implicate
Viorel Hrebenciuc, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), filiala Suceava, care reglementează prin lege activitatea școlilor de șoferi, a primit ieri memoriul reprezentanților instructorilor auto independenți și, deoarece este vorba de ordine emise de la nivel ministerial, a înaintat plângerea acestora către conducerea centrală a Autorității Rutiere.
„Există într-adevăr niște inadvertențe în ceea ce privește legislația și se va încerca găsirea unor soluții care să-i ajute și pe instructorii auto, în limita în care prevede legea”, a declarat șeful ARR Suceava.
În privința administratorilor școlilor de șoferi, situația stă cu totul altfel.
„Sunt întru totul de acord ca contractul financiar să fie cu școala și nu pentru că mi-ar fi mie mai bine. Gândiți-vă că, printr-o școală autorizată, există posibilitatea efectuării unor controale riguroase de la Finanțe, Garda Financiară sau ARR și există un control asupra orelor de desfășurare. Se știe că instructorii oferă un preț mic pentru școală scăzând din numărul de ore și fac astfel o concurență neloială, care până la urmă este în detrimentul cursanților”, este de părere Dumitru Chelaru, șeful Școlii de Șoferi Auto Chelaru.