Negocieri

Conflict de muncă la Termica, din cauza salariilor “înghețate” de trei ani



Negocieri: Conflict de muncă la Termica, din cauza salariilor “înghețate” de trei ani
Negocieri: Conflict de muncă la Termica, din cauza salariilor “înghețate” de trei ani

O situație conflictuală apărută între sindicate și conducerea societății de termoficare a Sucevei ar putea duce la declanșarea unei greve a salariaților.
Mai exact, nemulțumirile angajaților Termica, vizavi de salariile care sunt “înghețate” de mai bine de trei ani, în vreme ce totul se scumpește, precum și cele referitoare la acordarea unor prime de Paște și de Crăciun, nu au avut nici un ecou la negocierile purtate de sindicate cu conducerea societății. Drept urmare, sindicatele au respectat prevederile legale și au înștiințat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava de existența unui conflict de muncă.
“Dacă nici la discuțiile pe care sindicatele le vor avea cu conducerea Termica, în prezența reprezentanților ITM, care vor fi mediatori, nu vom vedea nici un rezultat, nu ne rămâne altceva de făcut decât să trecem la următorul pas, declanșarea grevei de avertisment”, a precizat liderul sindicatului Prometeu, Iordănel Secrieru.
Pe de altă parte, conducerea Termica spune că legislația nu-i permite acordarea de majorări salariale și că acestea pot fi aduse în discuție doar dacă se face o nouă restructurare:
“Conform legii, nu pot fi majorate salariile la societățile cu capital de stat sau care primesc subvenții de la bugetul de stat. Bugetul alocat salariilor rămâne cel aprobat la începutul anului, încât putem mări salariile doar în condițiile în care în vară dăm alți oameni afară”, a declarat directorul Termica, Constantin Plăcintă.
Anul trecut, în vară, aproximativ 230 de salariați ai Termica au fost disponibilizați, ca măsură de reducere a cheltuielilor salariale, iar situația s-ar putea repeta anul acesta, mai ales dacă se renunță la producerea căldurii și apei calde la centralele care funcționează pe cărbune, în favoarea CAF-urilor care merg pe păcură și gaz metan.
Pentru rezolvarea conflictului de muncă, ITM a convocat ambele părți la discuții, luni, 14 martie, iar cel care va media negocierile va fi șeful ITM, Ionuț Crețuleac.