Confirmări, așteptări, surprize

Sezonul sporturilor cu motor e cam pe sfârșite. Mai e o etapă din Formula 1, iar la MotoGP acesta s-a încheiat acum 3 zile. Victoria finală dar și cea din ultima etapă i-au aparținut lui Marc Marquez, fenomenalul recordman care dă să facă uitate toate precedentele recorduri ale lui Mick Dooham, Max Biaggi și ale cui or mai fi, inclusiv ale lui „Dottore”, care a reușit totuși o clasare finală pe locul 2, ceea ce înseamnă o mare performanță, în condițiile în care motocicleta sa nu-i tocmai la fel de performantă ca a lui Marquez, pe care l-a bătut totuși în vreo 2 – 3 etape. Chiar n-aș fi crezut acum vreo 15 ani că va veni și ziua în care puștiul fenomenal numit Valentino Rossi va ajunge să fie unul din veteranii sportului ăstuia. Ar fi nedrept să spun că Rossi era mai talentat decât Marquez la aceeași vârstă, mai ales că maniera autoritară în care s-a impus Marquez anulează orice discuție. Totuși, e greu să-ți faci uitată prima iubire, iar eu l-am îndrăgit pe Rossi definitiv de foarte mult timp. E cumva ca în snooker, unde oricât mi-ar fi de drag Judd Trump, eu tot pe Ronnie O’Sullivan îl iubesc (apropo: a apărut și în română cartea lui, intitulată „În fugă”, o traducere potrivită a titlului original, „Ronning”) , dar și mai mult decât pe ei amândoi îl iubesc pe Steve Davies, datorită căruia am îndrăgit au acest sport. În privința Formulei 1, sunt deja de-a dreptul fericit că Lewis Hamilton se apropie de un nou titlu, pe care-l merită cu vârf și îndesat. De altfel eu l-am scos campion mondial încă de acum vreo 3 etape, greșeală pe care mă bucur că n-a sesizat-o nimeni dintre dv. Cu o singură etapă înainte de final, Hami are 17 puncte în față, și numai un ghinion nebun l-ar putea lăsa fără titlul care i se cuvine cu vârf și îndesat.