În urma decretului 410/ 1959, la Sihăstria au rămas mai ales călugări bătrâni, mulți dintre ei suferinzi și imobilizați la pat. I-a îngrijit cu atenție, le ducea mâncare, le citea pravila în fiecare zi, iar după slujbe făcea curățenie în biserică, la nevoie bătea toaca și suna clopotul. Împreună cu părintele Macarie Tănase, eclesiarhul mănăstirii, a aliniat mormintele din cimitir, punând la căpătâiul fiecărui monah o candelă și multe flori. În sezonul cald îngrijea mereu mormintele plivindu-le cu atenție și plantând primăvara florile recunoștinței. O întâmplare specială legată de anii 70 ai veacului al XX-lea mi-a reținut atenția. Cu mare greutate eclesiarhul Sihăstriei a procurat din Grecia vreo 70-80 de metri de material bisericesc – culoare mov – pentru confecționarea câtorva rânduri de veșminte. S-a luat hotărârea să ducă materialul la Agapia-Veche unde erau câteva călugărițe croitorese. Sora Maria s-a oferit să treacă muntele cu materialul în traistă. După o călătorie grea a ajuns în poiana de deasupra Schitului Agapia-Veche. La 20-30 de metri distanță, într-un luminiș, doi lupi se hârjoneau chiar în drumul ei. A căzut îndată în genunchi și s-a rugat cu evlavie. Păreau să fie ultimele momente din viața ei. N-a fost însă așa. Rugăciunea ei curată și fierbinte a alungat fiarele, cum făceau sfinții odinioară. A ajuns la Agapia-Veche și a lăsat materialul pentru veșminte. Le-a istorisit călugărițelor întâmplarea și a aflat atunci că fiarele și animalele sălbatice aveau sălaș aproape de mănăstire și că întâlnirea cu ele era ceva obișnuit. Iată un exemplu de rugăciune înaltă care poate schimba cursul evenimentelor „…Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar ați spune muntelui acesta mută-te de aici dincolo și se va muta...”
Sora Maria Păvăleanu a fost una dintre ucenițele apropiate ale părintelui Paisie Olaru. Credincioșia și trăirea ei au recomandat-o părintelui Paisie cu toată puterea. L-a îngrijit ca pe un părinte, cu o dragoste totală, întâlnită parcă doar în paginile Evangheliilor. În timpul îndelungatelor suferințe ale bătrânului duhovnic sihăstrean, sora Maria a stat întotdeauna de veghe. Bucate de regim, fără sare și fără uleiuri, medicamente, leacuri făcute din plante adunate de prin poienile munților, toate cele de trebuință erau pregătite de cei doi care-l iubeau pe părintele Paisie cu toată ființa lor (cu asupră de măsură) – monahul Gherasim și sora Maria. Când bătrânul ieroschimonah Paisie Olaru a fost dezlegat din cele ale trupului (octombrie 1990), cei doi împreună cu întreaga obște a Sihăstriei l-au așezat în mormânt și au păstrat nestinsă, ca la marii voievozi, candela din cimitir. La puțin timp după aceea, în Duminica Mironosițelor din 1991, sora Maria și-a depus voturile și a devenit monahia Maria în obștea Mănăstirii Slatina unde au trăit cu jumătate de veac înainte duhovnicii pe care i-a slujit cu fidelitate.
O altă faptă bună pe care a săvârșit-o în fiecare zi, 25 de ani la rând, a fost fierberea și înfrumusețarea colivelor. La Sihăstria făcuse același lucru monahia Pelaghia Protcenco începând cu anul 1953, când își îngropase soțul pictor, până în 1985 când a murit. De atunci, sora Maria împodobea în fiecare zi o colivă pentru fiecare sfânt pomenit în calendar, dar și pentru monahii și credincioșii trecuți în viața veșnică. Se adăugau colivele cele mari de la hram ori de la praznicele împărătești. Avea tipare speciale și icoane pentru cele mai multe sărbători.
Monahia Maria Păvăleanu a fost o călugăriță cu viață cuvioasă. Se ruga mult, dormea uneori într-o încăpere neîncălzită câteva ceasuri pe noapte, se ostenea cu lucrul mâinilor până aproape de mutarea sa în Dumbrava Sihăstriei, în mormântul pregătit cândva de duhovnicul ei, ieroschimonahul Paisie Olaru.
Era săptămâna femeilor mironosițe din luminatul praznic al Paștilor. Monahii și oamenii preocupați de atâtea griji aproape nu au aflat nimic din minunata ei lucrare și jertfă în cei 70 de ani cât a slujit Mănăstirea Sihăstria. Bunul Dumnezeu, Care pe toate le știe, a văzut sârguința și dragostea sa.
(arhim. Timotei AIOANEI)
