Asociația Culturală Replika, Asociația Red Panda și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) prezintă joi, 28 ianuarie a.c., de la ora 14.00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava, spectacolul de teatru educațional cu genericul „Confesiunile unui câine”.
Spectacolul face parte din proiectul „Manifest canin în sala de lectură din Moldova”
Spectacolul, care face parte din proiectul „Manifest canin în sala de lectură din Moldova”, este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani și se desfășoară în bibliotecile publice partenere din zece orașe din Moldova (Bacău, Botoșani, Fălticeni, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Suceava, Târgu Neamț, Târgu Frumos și Pașcani).
„Manifest canin în sala de lectură din Moldova”este un proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României în cadrul Programului PA17/RO13 – „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”.
Scopul principal al proiectului este educarea prin artă a tinerei generații și promovarea responsabilității, implicării în societate, toleranței și respectului pentru viață.
Spectacolul urmărește responsabilizarea cetățenilor cu privire la problema câinilor comunitari și a violenței împotriva animalelor
Spectacolul de teatru „Confesiunile unui câine” este o adaptare scenică a romanului „Viață de câine” de Peter Mayle (un spectacol de Ioana Macarie și Mihaela Rădescu, distribuția: Mihaela Rădescu, Mădălina Florescu – pian, Cristian Balaș – vioară, Andrei Gonczi, Toma Albacan și Bogdan Frunzareanu – video artists, coregrafia Ioana Macarie) și are ca subiect lecțiile de supraviețuire ale unui câine comunitar, a cărui poveste de viață l-a făcut celebru.
Mărturisirile personajului sunt prezentate sub forma unei conferințe publice, după modelul TED. Spectacolul este interactiv, iar miza acestui spectacol este sensibilizarea, conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor în legătură cu problema câinilor comunitari, pe de-o parte, și cu violența împotriva animalelor, pe de altă parte.
Atelierul de Educație Civică are ca scop formarea de actori sociali responsabili de propria educație și de implicarea în comunitate
Copiii sunt invitați să participe la reprezentații, precum și la atelierele de educație civică susținute de Asociația Red Panda. Atelierul de Educație Civică are ca scop formarea de actori sociali responsabili de propria educație și de implicarea în comunitatea în care trăiesc, precum și familiarizarea publicului spectator cu privire la efectele negative ale violenței asupra animalelor care este, în fapt, debutul violenței asupra oamenilor.
Dacă tinerii învață să respecte drepturile animalelor și orice formă de viață, atunci ei vor fi cu atât mai responsabili și mai implicați în societate, deschiși la ajutorarea celor din jur și la respingerea unor atitudini extreme. Studii de caz și cercetări din domeniile psihologiei și al psihiatriei demonstrează că violența asupra animalelor este, în fapt, debutul violenței asupra oamenilor, și atestă că „prevenirea și tratarea timpurie a comportamentului violent față de animale sunt foarte importante, deoarece cu cât copiii agresivi cresc, cu atât ei devin mai puțin receptivi la orice intervenție cu privire la comportamentul lor agresiv”.





