Timp de reflecție

Confesiunile criminalului care a lăsat doi copii fără tată



Vlad Irimia Scurtu: Sunt nevinovat pentru 80% din ceea ce mi s-a pus în cârcă. Foto: EVZ
Vlad Irimia Scurtu: Sunt nevinovat pentru 80% din ceea ce mi s-a pus în cârcă. Foto: EVZ

La un an după ce a aflat că trebuie să stea la pușcărie vreme de 23 de ani pentru că a omorât un bărbat, tată a doi copii, suceveanul Vlad Irimia Scurtu a fost de acord să discute cu reporterii cotidianului Evenimentul Zilei.
Tânărul neagă și acum că ar fi fost implicat în uciderea lui Daniel Mancaș și spune că singura vinovată este fosta lui iubită, o suceveancă, Alina Mihaela Horeanu.
Cei doi sunt acum în penitenciare diferite, iar poveștile sunt la fel de diferite în anumite puncte. Cert este că trei instanțe de judecată, Tribunalul și Curtea de Apel Iași, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, au ajuns la aceeași concluzie: atât Vlad Irimia Scurtu, cât și Alina Mihaela Horeanu sunt vinovați pentru crima din februarie 2007. În consecință, Vlad Irimia Scurtu a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, în timp ce Alina Mihaela Horeanu va sta după gratii 20 de ani.
„Sunt nevinovat pentru 80% din ceea ce mi s-a pus în cârcă”
Scurtu spune că totul a început în 2006, când s-a îndrăgostit de suceveancă și s-a mutat la Iași
„A venit în vizită la ea pentru doar câteva zile. Și n-a mai plecat. În toamnă s-a înscris la facultate. Însă doar ca acoperire, să stea părinții liniștiți. Își ducea traiul din intermedierea vânzărilor de mașini și haine. Și mai dădea «țepe» cu cecuri fără acoperire. Găinării care-i asigurau un confort financiar. Și iubita sa prinsese gustul banului: făcea videochat și agăța bărbați potenți financiar de pe site-urile de matrimoniale”, este începutul materialului publicat de colegii de la EVZ.
Referitor la evenimentul care i-a schimbat întreaga viață, Vlad Irimia Scurtu are propria versiune: „Sunt nevinovat pentru 80% din ceea ce mi s-a pus în cârcă”. Mai exact, tânărul recunoaște că a ajutat-o pe Alina Mihaela Horeanu să scape de cadavru și de mașina lui Daniel Mancaș, fără să recunoască vreun moment că l-ar fi lovit pe bărbatul pe care ulterior l-au îngropat în pădurea din zona comunei Ciprian Porumbescu.
Începuturile unei relații fatidice
Relația care i-a adus 23 de ani de închisoare a început în 2006. Pentru reporterii de la EVZ, Vlad Irimia Scurtu a povestit și cum a cunoscut-o pe Alina. Un prieten vorbea cu ea la telefon și, auzind ce urât vorbește fata, a cerut-o și el la telefon. “I-am zis că dacă tot e așa tare în gură, să mă sune când vine în Suceava”.
S-au întâlnit ulterior și, pentru că ea era studentă la Facultatea de Economie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Scurtu s-a înscris la facultate și s-a mutat la Iași. Tânărul spune că relația amoroasă dintre ei a durat câteva luni, după care fiecare și-a văzut de propriul drum.
Ar fi rămas, în schimb, prieteni. Sunt declarații care vor să arate că nu avea motive de gelozie pentru a-l ucide pe Daniel Mancaș, așa cum au arătat procurorii.
Recunoaște însă că atât el, cât și Alina făceau tot soiul de afaceri dubioase. “Alina lăsase moartă facultatea, nu se mai ducea la cursuri. Venise în Iași că era altă viață, se putea descurca altfel. Din videochat făcea în jur de 1.000 de euro pe lună. Alina făcea mai mult decât videochat, iar de pe site-urile astea își racola și clienții”, afirmă tânărul.
Mașina, pretextul prin care Scurtu și Mancaș s-au cunoscut
Suceveanul a vrut să minimalizeze totul și l-a descris pe directorul din Botoșani omorât acum patru ani drept un “client” oarecare al Alinei. “Venea destul de des în Iași. Păi ce, întrebam de fiecare în parte ce e, de unde e?”. Cei doi s-au cunoscut, „întâmplător”, la mall la Iași, pe motiv că Mancaș dorea să-și vândă mașina, iar Scurtu l-ar fi putut ajuta. Ar fi fost singura întâlnire dintre ei, iar a doua s-a petrecut când Mancaș era deja mort.
Iată ce spune Vlad Irimia Scurtu despre ziua de 9 februarie 2007: “M-a sunat ea și mi-a zis: «Vino, că există o problemă». Am întrebat-o ce problemă, dar ea a zis doar atât: «Vino și vezi». În apartamentul Alinei din Nicolina, Mancaș era deja mort. I-am chemat pe ceilalți doi prieteni, Daniel Brăescu și Alexandru Stan, pentru a o ajuta să scape de cadavru”.
Cum s-au plimbat cu mortul în portbagaj prin trei județe
“Am învelit cadavrul în covorul care era în sufragerie. L-am scos pe la 3 noaptea și l-am băgat în mașina lui, un Audi A4. Și s-a pus problema unde-l ducem. Alina a sunat-o pe sora sa (la Frumușica, județul Botoșani), i-a spus despre ce e vorba, și urma să vină soțul soră-sii în Iași s-o ajute. Nu avea cu ce să vină. Și-am plecat noi la soră-sa. Zicea ea că știe zona. Dar unde știa ea, nu se putea intra cu mașina. Apoi, ne-am dus în zona Lebăda, la intrarea în Botoșani. Nici acolo nu se putea. Și-atunci am zis «hai la Suceava, măcar acolo știu locul». Între Suceava și Gura Humorului, unde a și fost găsit, pe un drum forestier”, le-a povestit Scurtu reporterilor de la Evenimentul Zilei.
După „excursia” prin trei județe, au plecat cu mașina lui Mancaș la București, să o vândă. Au reușit s-o vândă cu 900 de euro, la care s-au mai adăugat alți 200 de lei pe care i-au găsit asupra lui Daniel Mancaș.
S-au întors la Suceava, au cumpărat pământ de flori și au îngropat cadavrul pe care-l abandonaseră în pădurea de la Ciprian Porumbescu, iar apoi fiecare și-a văzut de treburile lui.
O acuză pe Alina Horeanu că a turnat totul
Alertată de familia victimei, poliția a început o amplă anchetă, care viza, printre altele, și interceptarea convorbirilor telefonice ale suspecților, listă pe care intraseră atât Alina Mihaela Horeanu, cât și Vlad Irimia Scurtu.
“În martie 2007, m-au chemat și m-au întrebat de dispariție. Ulterior, am fost reținut vreo zece zile pentru înșelăciune”, a spus Scurtu. Mai exact, este vorba de niște cecuri fără acoperire cu care luase marfă de la mai multe firme fără a mai plăti vreun leu. Întâlnirile cu polițiștii au devenit tot mai dese, mai ales pentru cea pe care el o consideră capul fărădelegilor. “Pe Alina o chemau zi de zi. După ce au făcut percheziția în apartamentul din Nicolina unde a stat ea și au găsit niște urme de sânge, era bănuiala că s-a întâmplat ceva. Apoi, pe 28 aprilie, ne-au luat de la grătar la Ciric, să mai pună niște întrebări. Ne-au localizat telefoanele. Eram eu, ea și niște prieteni de la Suceava”.
Alina Horeanu a cedat și le-a spus anchetatorilor unde era cadavrul lui Mancaș. “Nimeni nu se aștepta să vorbească, mai ales ea, care era cea mai implicată”. Vlad Irimia Scurtu și ceilalți doi complici au fost reținuți și arestați, dar Alina Horeanu a mai stat aproape o lună în libertate, din cauza unui viciu de procedură, declarația în care ea povestea faptele fusese dată în lipsa unui avocat. După o lună, prin schimbarea încadrării din omor calificat în omor deosebit de grav, a fost închisă și Alina Horeanu.
Nu a mai vorbit cu iubita care l-a nenorocit
În pușcărie, suceveanul nu face altceva decât să aștepte trecerea timpului. Cursurile facultății nu par să-l tenteze prea mult. Singurele legături cu cunoscuții sunt vizitele pe care familia și câțiva prieteni i le-au făcut la Penitenciarul din Iași, acolo unde este închis.
Cu Alina Mihaela Horeanu spune că nu a mai vorbit deloc, nici măcar la instanțe, acolo unde s-au văzut cu ocazia proceselor.
Dacă Vlad Irimia Scurtu nu are nici un plan de viitor, fosta lui iubită a fost transferată la Penitenciarul din Bacău, unde face furori printre deținuți și gardieni.
Și pe plan artistic suceveanca se afirmă, iar în urmă cu doi ani a evoluat pe scena Ateneului Tătărași din Iași, într-o piesă de teatru alături de alți colegi deținuți, pentru ca mai apoi să urce chiar pe scena Teatrului Nottara din București.
O faptă premeditată
Crima care le-a adus celor doi suceveni o condamnare totală de 43 de ani s-a petrecut pe 9 februarie 2007 și a avut mai multe episoade. Horeanu și Scurtu au plănuit să-l omoare pe Daniel Mancaș, directorul unei firme din Botoșani cu care fata a avut o relație după ce s-au cunoscut pe internet. Potrivit planului, cei doi l-au atras pe Daniel Mancaș la Iași, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuțit, dar și mai multe lovituri cu o bâtă de baseball.
Cei doi studenți au decis să scape de cadavrul lui Daniel Mancaș, și pentru că nu puteau să facă acest lucru singuri, au mai chemat în ajutor doi prieteni, Daniel Brăescu și Alexandru Stan, condamnați la rândul lor la câte trei ani cu suspendare. Toți patru au pus cadavrul lui Mancaș în portbagaj și l-au transportat tocmai în pădurea de la Ilișești, pe drumul spre localitatea Ciprian Porumbescu.
Pentru a fi siguri că nimeni nu va găsi corpul neînsuflețit al lui Mancaș, cei patru au cumpărat pământ de flori și s-au întors la Ilișești. Aici au stropit corpul cu trei-patru pungi de clor și au turnat pământul peste el. La sfârșitul lunii aprilie 2007, polițiștii au descoperit și cadavrul, iar autorii faptei au fost reținuți și ulterior arestați.
Faptul că totul a fost premeditat de către Scurtu și Horeanu a fost reținut și de judecători în motivarea sentinței: “La stabilirea faptului că acțiunea celor doi a fost premeditată prezintă relevanță și obiectele folosite de inculpați la săvârșirea faptei, aceștia având din faza incipientă asupra lor un spray paralizant, o bâtă de baseball și un cuțit la îndemână”.


Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Alina Horeanu, în 2009, pe scena Ateneului Tătărași din Iași
Vlad Irimia Scurtu: Sunt nevinovat pentru 80% din ceea ce mi s-a pus în cârcă. Foto: EVZ
Vlad Irimia Scurtu: Sunt nevinovat pentru 80% din ceea ce mi s-a pus în cârcă. Foto: EVZ