Vernisaj

„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”

Expoziția „Confesiuni grafice”
Expoziția „Confesiuni grafice”

Circumscrisă celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, expoziția de acuarelă și artă decorativă a artistului plastic humorean Radu Bercea a constituit prilejul inaugurării salonului expozițional din incinta Casei de Cultură din Gura Humorului, în noua ei configurație utilitară.
O admirabilă suită de acuarele cu secvențe decupate din peisajul bucovinean
Așa cum a remarcat la vernisaj Elvira Romaniuc, „Radu Bercea a ținut să cinstească evenimentul” (momentul reintrării în circuitul public a Casei de Cultură humorene, obiectiv cultural care, deși aflat încă în șantier, și-a deschis totuși porțile pentru a găzdui ediția din acest an Festivalului Toamnă la Voroneț), expunând pe simeze nu mai puțin de 87 de lucrări, între care o admirabilă suită de acuarele cu secvențe decupate din peisajul bucovinean și din peregrinările sale pe mai multe meridiane ale lumii.
Marius Ursaciuc, primarul orașului Gura Humorului, care a spus că redeschiderea Casei de Cultură constituie „bucuria renașterii mândriei humorenilor”, a declarat că prezența sa la vernisajul expoziției lui Radu Bercea, dincolo de prietenia și respectul pe care i-l poartă, reprezintă datoria sa de edil de a fi „alături de valorile autohtone”.
„Radu, zău, nu desenează / Cu penelul el dansează…”
Și pentru că Radu Bercea este unul dintre cei mai îndrăgiți prieteni ai copiilor, pe care îi învață să deseneze, poetul Sorin Poclitaru, care a scos recent de sub tipar un „Manual de obrăznicii” (o cărțulie „bălaie” cu subtitlul „Scrisă de un tătic, desenată de un bunic, citită de un pitic”), cu ilustrațiile făcute de cine altul decât Radu Bercea, a oferit cartea în dar tuturor copiilor prezenți.
Cum Radu Bercea se eschivează întotdeauna de la discursuri murmurând că ceea ce a avut el de spus se vede pe simeze, scriitorul Gheorghe Solcan i-a strecurat în palmă o filă cu câteva catrene pe care le-a compus cu acest prilej (din care l-am ales pe cel intitulat „Artistul”: „Radu, zău, nu desenează / Cu penelul el dansează / Cântă și îți dă fiori / Prin armonii de culori”), iar poetul Emil Ianuș (care i-a dedicat lui Marius Ursaciuc o epigramă: „Mulți din zonele muntoase / Au de lemn frumoase case / Însă Ursaciuc se jură: Casa mea e…de cultură”) i-a închinat un poem intitulat „Legenda lui Radu Bercea din Cuciurul Mare”, pe care l-a citit în fața publicului.

„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
„Confesiuni grafice”, la Gura Humorului”
Expoziția „Confesiuni grafice”
Expoziția „Confesiuni grafice”

Recomandări

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului