Confesiuni despre viață și artă, cu maestrul Radu Beligan, pe scena suceveană



Confesiuni despre viață și artă, cu maestrul Radu Beligan, pe scena suceveană
Confesiuni despre viață și artă, cu maestrul Radu Beligan, pe scena suceveană

La începutul lui Florar, pe 7 mai, la ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava găzduiește un spectacol extraordinar, „Confesiuni despre viață și artă” cu maestrul Radu Beligan. La aproape 94 de ani, actorul își dorește încă o întâlnire cu publicul din Suceava, căruia să-i împărtășească gânduri sale. Cu experiența celor 70 de ani în slujba artei, maestrul Beligan susține că arta actorului se poate deprinde la școală (unele legi, unele reguli tehnice), dar că „misterul creației îl poți descoperi doar singur, foarte greu, de-a lungul a mulți ani”. Pe parcursul confesiunilor despre viață și artă, sucevenii vor putea urmări prin intermediul unui video proiector secvențe din emisiuni televizate, fotografii sau fragmente de arhivă audio cu vocile și reprezentațiile unor mari actori români, alături de care a jucat maestrul Beligan.
Biletele costă 60 de lei (50 de lei pentru elevi, studenți și pensionari) și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1. Relații și rezervări la telefon 0230 523 718.