Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, mai precis catedra de Comerț – Turism a Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, organizează în perioada 26-27 mai conferința științifică națională, pe tema „Direcții ale dezvoltării turismului în perspectiva integrării europene și globalizării”. La conferință vor participa specialiști din domeniul turismului de la Academia de Studii Economice București, Universitatea Româno-Americană București, Universitatea Craiova, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea „Agora” Oradea, Universitatea Oradea, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. Șeful catedrei de Comerț – Turism din cadrul universității sucevene, conferențiarul universitar dr. Cristian Valentin Hapenciuc, a declarat că „la sesiune vor participa și reprezentanți ai unor centre universitare din Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia și Statele Unite ale Americii”. În cele două zile ale manifestării științifice, participanții vor avea ocazia să-și expună ideile și experiența, în prima zi, urmând ca în a doua zi să fie vizitate o serie de obiective turistice specifice zonei, precum Hanul Domnesc, Cetatea de Scaun a Sucevei și Mănăstirea Dragomirna.





