În perioada 20-23 ianuarie, a avut loc, la Botoșani, Conferința Interregională a reprezentanților Consiliilor Județene ale Elevilor, cu tema „Formarea și dezvoltarea personală a tinerilor – investiția într-un viitor sigur”.
La conferință au participat elevi și inspectori pentru educație permanentă din județele Botoșani, Bacău, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui. Suceava a fost reprezentată de nouă elevi din Biroul Executiv al Consiliului Județean al Elevilor Suceava și inspectorul școlar pentru educație permanentă.
În cadrul evenimentului de la Botoșani, au fost organizate mai multe ateliere de lucru – „Instrumente de lucru necesare realizării sondajelor de opinie, monitorizării activității CJE și Consiliul Regional al Elevilor (chestionar, ghid de interviu semistructurat, grilă de observație, focus grup”, sesiuni de formare „Comunicare și management de proiect”, atelier de lucru – „Atribuțiile funcțiilor din Biroul Executiv al CJE”, o dezbatere – „Importanța implicării tinerilor în problemele societății” și o activitate extrașcolară (excursie la obiective turistice din județ).