Vineri, 7 octombrie, la Grădinița Pătrăuți a fost organizată Conferința Internațională “The Challenge of Teaching Entrepreneurship in Preschool Education and Training”, la care au participat profesori din Școala Pătrăuți, inspectori și profesori metodiști din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, reprezentanți ai Primăriei Pătrăuți și profesori din alte școli și grădinițe din județ.
Proiectul “The Challenge of Teaching Entrepreneurship in Preschool Education and Training”, finanțat în cadrul SEE Grants 2009-2014 și al Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 din Fondul pentru Relații Bilaterale Programul RO01 – Asistență tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național – Măsura II: Priorități generale și orizontale, este coordonat de Grădinița cu Program Normal din cadrul Școlii Gimnaziale „Constantin Morariu” Pătrăuți, în colaborare cu Leikskóli Dvergasteinn, Reykjavík, Islanda. Cu această ocazie, a fost editată cartea „The Challenge of Teaching Entrepreneurship in Preschool Education and Trening”, un volum româno-englezo-islandez care cuprinde articole pedagogice, proiecte de lecții, jocuri didactice, sinteze despre educația preșcolară antreprenorială, metode pedagogice folosite în Islanda și România. Proiectul a fost conceput și elaborat de educatoarea Grațiela Meșteriuc, cu scopul însușirii unor cunoștințe despre sistemele de învățământ europene nordice – în special despre sistemul islandez, pentru consolidarea competențelor antreprenorialeși aducerea la cunoștința colegilor profesori a alternativelor de carieră, despre exploatarea, reactualizarea, perfecționarea și inovarea în domeniul competențelor pedagogice, utilizarea unor metode privind promovarea antreprenoriatului în activitățile de la clasă; competențe organizatorice, perfecționarea cadrelor didactice în Islanda, prin participarea cadrelor didactice din Islanda și România la activități regionale pe teme de importanță bilaterală, prin organizarea unei conferințe în România și a unui seminar în Islanda, pe teme de interes comun pentru învățământul preșcolar.
Primarul comunei Pătrăuți a menționat că este mândru de astfel de inițiative locale, că derularea acestui proiect bilateral a reprezentat o șansă în plus pentru profesorii de la Școala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuți, pentru viitorul acestora. Acest proiect va deschide oportunități în creșterea imaginii școlii în comunitatea educațională și locală, creșterea calității în educație și formarea profesională inițială și continuă la nivelul standardelor de calitate europeană, promovarea și dezvoltarea parteneriatului educațional intern și extern, deschiderea spre valori educaționale și culturale europene antreprenoriale eficiente.
Inspectorul pentru Educație Timpurie din cadrul IȘJ Suceava, Daniela Răileanu, a subliniat importanța acestui eveniment: reunirea diferitelor părți interesate în cadrul acestei conferințe are scopul de a stabili noi legături strategice care vizează consolidarea competențelor antreprenoriale și îmbunătățirea calității antreprenoriale în învățământul preșcolar sucevean.
Prin acest eveniment s-a dorit să se dezvolte un parteneriat instituțional, în vederea schimbului de cunoștințe, împărtășirii de experiențe cu profesori din Islanda, în scopul elaborării de proiecte viitoare, a afirmat inspectorul pentru Proiecte și Programe Europene, Lidia Acostoaie.
Coord. proiect, prof. Grațiela Meșteriuc