Manifestare

Conferință internațională, găzduită de Universitatea „Ștefan cel Mare”

În perioada 10-13 iulie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) se desfășoară conferința internațională „European Research Development Horizont 2020”, manifestare în cadrul căreia participă invitați speciali de la Universita degli studi di Parma (Italia), Universidade da Beira Interior (Portugalia), Academia de Studii Economice Moldova (Republica Moldova), Universitatea din Oradea, Academia de Studii Economice (București), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (Iași), Universitatea „Petru Maior” (Târgu Mureș), Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea „Babeș Bolyai” (Cluj-Napoca), Institutul Național de Cercetări Economice (București), Universitatea de Vest (Timișoara) etc.
Cele trei secțiuni ale conferinței sunt: „Provocări ale economiei contemporane”, „Impactul economic asupra dezvoltării sociale și a educației” și „Cercetarea europeană, între creativitate și constrângeri”.
Potrivit reprezentanților USV, „principalele obiective ale conferinței se materializează în dezbaterea și analiza problemelor și dificultăților create de criza economică și financiară și care au impact asupra dezvoltării cercetării în cadrul științelor economice și a altor domenii adiacente. Totodată, se vor identifica, analiza și dezvolta noi metode, instrumente și tehnici, precum și cele mai bune practici în domeniu”.

Recomandări

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Pledoarie pentru un „ecosistem economic sustenabil”. Interviu cu prof. univ. dr. ec. Carmen-Eugenia Nastase

Doi ani de implementare a proiectului NEOLAiA, sărbătoriți printr-o reuniune academică la Universitatea din Salerno

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu