Ediția a VII-a

Conferința „Discurs critic și variație lingvistică”, la Universitatea Suceava

În 28-29 iulie 2017, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se desfășoară lucrările Conferinței „Discurs critic și variație lingvistică. Memorie, discurs, literatură”, ediția a șaptea.
Înscrisă în proiectul Centenar (Societatea românească în anii Marii Conflagrații), ediția a șaptea a conferinței DCVL, dedicată prioritar doctoranzilor, deschide seria de manifestări închinate Marii Uniri de la 1918.
Potrivit organizatorilor, „participanții vor dezbate subiecte referitoare la consecințele Primului Război Mondial, sub un unghi puțin abordat în cultura românească: războiul și Marea Unire ca evenimente reflectate în discurs. Centrată asupra memoriei oamenilor, locurilor și lucrurilor, asupra limbii române și a situației acesteia în urmă cu 100 de ani, asupra literaturii române ca depozitar al memoriei acestor evenimente și asupra faptelor istorice evaluate din perspectiva martorilor de atunci și a specialiștilor de azi, conferința DCVL 2017 vizează explorarea unor aspecte complexe, printr-o cercetare (inter)națională, ce va deschide noi direcții de investigare pentru anii următori”.
În acest mod, profesorii, masteranzii și doctoranzii din universitatea suceveană, dar și din alte centre universitare, vor putea susține și argumenta rezultatele propriilor cercetări, se vor întâlni cu alți specialiști din domeniu și vor profita de oportunitatea de a dezbate subiectele pentru care au optat. Cele mai bune lucrări vor fi publicate în volum sau într-o revistă cu recunoaștere internațională (Meridian critic – www.meridiancritic.usv.ro), astfel încât să se asigure diseminarea rezultatelor cercetării și vizibilitatea acestora.

Recomandări

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști