Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava

Conf. univ. dr. Laura Stătescu
Conf. univ. dr. Laura Stătescu

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Ionuț Jurchiș Irimie, a anunțat, miercuri, că de la 1 octombrie a.c., conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic primar dermatovenerolog, șef de clinică la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, se va alătura echipei medicale de la spitalul sucevean.

Potrivit managerului Jurchiș Irimie, dr. Stătescu este „un reputat cadru didactic, cu o activitate academică și clinică remarcabilă”, care de-a lungul carierei a susținut cursuri de dermatovenerologie atât în limba română, cât și în limba engleză pentru studenții Facultății de Medicină, a coordonat cursuri de îngrijiri calificate în dermatologie pentru studenții de la Asistență Medicală Generală și a inițiat cursuri opționale inovatoare, precum „Dermatologia – știință și artă”. Totodată, a coordonat peste 50 de lucrări de diplomă și un număr similar de lucrări științifice ale medicilor rezidenți, prezentate la manifestări de prestigiu naționale și internaționale.

„Activitatea sa științifică este susținută de o bogată implicare în cercetare, inclusiv în cadrul unor studii clinice și granturi naționale, fiind de asemenea doctor în științe medicale, cu o teză dedicată aspectelor etiopatogenice, clinice și terapeutice ale dermatitelor de contact. Suntem convinși că experiența și profesionalismul doamnei conferențiar vor contribui semnificativ la dezvoltarea și modernizarea activității medicale și universitare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava”, a arătat dr. Ionuț Jurchiș Irimie.

Acesta a menționat că, în prezent, sunt în desfășurare lucrări de extindere și modernizare a secției de Dermatologie, cu „scopul de a crește confortul pacienților și, implicit, calitatea actului medical”.

Recomandări

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu