Prelungire

Conf. univ. dr. Dimitrie Siriopol rămâne încă 30 de zile coordonatorul secției Oncologie din Spitalul de Urgență Suceava

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, conf. univ. dr. Dimitrie Siriopol, va coordona încă 30 de zile secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Dr. Siriopol, care ca specialitate este medic nefrolog, a preluat conducerea secției Oncologie luna trecută, după ce dr. Anca Dumitrovici Ababneh, medicul-șef interimar, a fost reținută, arestată și ulterior plasată în arest la domiciliu, sub acuzația de luare de mită.
Medicii oncologi care lucrează acum în secție nu pot fi numiți la conducerea secției din cauză că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege: fie nu au vechime de cel puțin 5 ani în specialitate, vechime care decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist, fie au depășit vârsta de 67 de ani, peste care nu mai pot fi medici-șefi, fie au contract de muncă în ambulatoriul de oncologie și nu în secție.
Deși spitalul din Suceava nu are încă statut de spital clinic, în secția Oncologie se derulează de mulți ani studii clinice, deci activitate de cercetare științifică medicală, astfel încât numirea conf. univ. dr. Siriopol s-ar apropia de prevederile Legii nr. 310/ 2022, care permite numirea în funcția de medic-șef a cadrului didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare.
Menționăm că pacienții doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh au fost redistribuiți către ceilalți medici oncologi din secție și din ambulatoriul de oncologie.

Recomandări

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava

Endoscopii digestive la copii, în cadrul ambulatoriului Spitalului Clinic din Suceava, efectuate de prof. univ. dr. Smaranda Diaconescu

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților