– În această vară, echipa locală CS Universitatea și-a întărit lotul cu doi jucători foarte experimentați, fostul căpitan la naționalei, Leonard Bibirig, de la Dinamo București și portarul Bogdan Pralea, de la Politehnica Iași
– Fostul dinamovist își dorește ca alături de noii săi colegi de echipă să reușească în acest sezon clasarea în primele șase formații din Liga Națională și participarea într-o cupă europeană
– Leonard Bibirig își dorește să înceapă la Suceava și o carieră în antrenorat, în paralel cu cea de sportiv, el făcând primul pas în cantonamentul de la mare, acolo unde a condus pregătirea studenților
După ce a făcut o figură frumoasă în campionatul trecut, clasându-se pe un merituos loc 9 la finele ediției 2006 – 2007 a Ligii Naționale de Handbal, echipa locală CS Universitatea Suceava și-a propus în sezonul ce urmează un obiectiv îndrăzneț și anume clasarea în primele șase formații, fapt ce ar duce automat la participarea într-o cupă europeană. Pentru a putea ajunge la această performanță, gruparea suceveană și-a întărit lotul cu doi jucători cu o experiență foarte mare în handbalul românesc și chiar internațional, mai exact, Leonard Bibirig, de la Dinamo și portarul Bogdan Pralea de la Politehnica Iași. Mai mult, conducerea clubului universitar a reușit să mențină lotul de anul trecut, jucătorii semnând contracte pentru cel puțin încă un an. Studenții au început destul de devreme pregătirea, de la finalul lunii iunie și au reușit până în prezent să facă și un stagiu de pregătire centralizată la mare. Până pe 16 septembrie, când va începe campionatul, universitarii au programate și patru turnee de pregătire, primul disputându-se săptămâna viitoare la Suceava. Tehnicianul Petru Ghervan este foarte încrezător în evoluția echipei pe care o conduce, mai ales după ce din această vară lotul beneficiază de serviciile a doi jucători foarte experimentați. „Ne dorim ca în acest sezon să obținem cea mai mare performanță atinsă vreodată de o echipă din județ și de ce nu să evoluăm pentru prima dată în istoria handbalului local într-o cupă europeană. Până la startul campionatului lucrăm intens la ridicarea valorii individuale a sportivilor, dar și a creșterii omogenității lotului, un pas important fiind meciurile de pregătire care s-au dovedit foarte utile și în sezonul trecut”, a precizat antrenorul Petru Ghervan.
– Leonard Bibirig a venit cu gânduri mari la Suceava
Cel mai important transfer din istoria clubului sucevean este fără îndoială cel al lui Leonard Bibirig (foto), venit de la Dinamo București, cel care a fost prezent timp de 10 ani în naționala României, acolo unde a purtat și banderola de căpitan, aducându-și un aport important în parcursul selecționatei țării noastre. Bibirig a fost de trei ori campion al României și câștigător al cupei cu Fibrex Săvinești și Dinamo București, participând de două ori în Liga Campionilor. „Mă bucur că îmi pot aduce aportul la planurile clubului de a forma la Suceava o echipă competitivă care în doi, trei ani să se lupte de la egal la egal cu marile cluburi din România și să participe într-o cupă europeană. Chiar dacă am avut oferte de la mai multe echipe din țară am ales Suceava în primul rând pentru a veni mai aproape de casă și pentru faptul că aici, în paralel cu evoluția din teren îmi pot începe o carieră de antrenor alături de colegii mei de echipă. Am colegi foarte tineri și talentați în același timp, care în minim trei ani pot ajunge la o maturitate ce ar ridica mult valoarea echipei, dar asta numai în cazul în care vor rămâne împreună. Vom lucra foarte mult la capitolul fizic și mental, pentru a juca fiecare partidă la victorie, indiferent de ce adversar avem în față”, a declarat cel mai bun jucător al universitarilor, Leonard Bibirig. Proaspătul coleg de bancă cu Petru Ghervan s-a arătat foarte mulțumit de condițiile pe care le are la Suceava, comparându-le cu cele pe care le-a avut la cluburi cu mult mai mulți bani. Bibirig și-a făcut botezul de tehnician în cantonamentul de la mare, de unde antrenorul studenților s-a întors foarte mulțumit de prestația fostului dinamovist. „Fără nici o urmă de îndoială, pot spune că de când a venit Leonard am văzut cea mai bună atmosferă în cadrul echipei, poate cea mai bună din istorie. Fiind tineri, băieții îl consideră un model, îl admiră foarte mult și se simt impulsionați de prezența lui aici, existând la nivel de echipă o atitudine extraordinară. Lucrează cot la cot cu ei și îi trage pur și simplu după el fructificând la maxim tot ceea ce face cu ei. Se vede că pune suflet și îi place mult această meserie, deoarece e foarte meticulos în ceea ce face”, a adăugat Petru Ghervan.
– Cel mai bun jucător al Politehnicii Iași, în poarta studenților
Cel de-al doilea jucător transferat la Suceava în această vară este Bogdan Pralea, portarul Politehnicii Iași, jucător care an de-a rândul a fost vioara numărul unu al clubului din orașul moldav. Pralea a fost transferat la Suceava în schimbul a patru jucători de la Universitatea și va face echipă în poarta studenților cu Iulian Andrei. După părerea tehnicianului Petru Ghervan, poarta sucevenilor va fi mult mai sigură și asta deoarece cei doi se vor completa unul pe celălalt și asta pentru că sunt destul de diferiți în abordarea fazelor din teren. Antrenorul sucevean crede că experiența și aportul din teren a celor doi jucători veniți la echipă vor fi cruciale în tranșarea unor rezultate favorabile. Săptămâna viitore, în perioada 7 – 9 august, echipa locală va începe seria turneelor de pregătire la Suceava, unde va întâlni trei echipe din primul eșalon, cele din Baia Mare, Bacău și Medgidia.






