Investiție

Conducta de gaz metan de la Pojorâta la Vatra Dornei ar putea fi finalizată până la sfârșitul anului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că până la sfârșitul acestui an ar putea fi finalizată construcția magistralei de gaz între localitățile Pojorâta și Vatra Dornei. Cătălin Nechifor a spus că la începutul acestei săptămâni a avut loc la Pojorâta o ședință tehnică între reprezentanții primăriei acestei comune, ai companiei Transgaz, ai Consiliului Județean și ai Direcției Silvice în vederea găsirii unor soluții pentru rezolvarea unor probleme legate de realizarea unor traversări ale conductei peste mai multe drumuri comunale și județene. Nechifor a spus că în urma acestor discuții au fost stabilite soluțiile tehnice pentru toate blocajele existente, urmând ca până pe data de 11 martie a.c. să fie stabilite și soluțiile pentru ca magistrala de gaze naturale să treacă prin domeniul silvic.
„Am sentimentul că până la această dată toate lucrurile vor fi clarificate, în așa fel încât în următoarea perioadă de timp, când vremea permite, să putem începe și lucrările la magistrala de gaz care va conecta Vatra Dornei la rețeaua națională de gaze naturale. Este foarte important acest lucru, pentru că știm foarte bine că la Vatra Dornei au fost dificultăți în trecut legate de asigurarea agentului termic pe timp de iarnă la un preț corespunzător”, a afirmat șeful administrației județene. El a amintit că centrala termică din Vatra Dornei funcționează în sistem de cogenerare, iar în condițiile în care din această toamnă ar urma să fie racordată la conducta de gaze naturale, atât locuitorii acestui municipiu, cât și agenții economici și instituțiile publice vor beneficia de agent termic la un preț rezonabil și în condiții calitative mai bune.

Recomandări

O asociație din Turda, condusă de un fotograf, implementează două proiecte de educație ecologică la Vatra Dornei, Broșteni și Borca

O asociație de Turda, condusă de un fotograf, implementează două proiecte de educație ecologică la Vatra Dornei, Broșteni și Borca

FINALIZARE PROIECT: „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRII- LICEUL TEORETIC ION LUCA DIN MUNICIPIUL VATRA DORNEI”, COD SMIS 140062

FINALIZARE PROIECT: „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRII- LICEUL TEORETIC ION LUCA DIN MUNICIPIUL VATRA DORNEI”, COD SMIS 140062,