Ca în fiecare an, ASIROM Vienna Insurance Group a demarat, în această perioadă, campania RCA de vară. ASIROM VIG vine încă odată în întâmpinarea clienților și a nevoilor lor, promovând, pe parcursul întregii luni iulie 2009, siguranța rutieră prin oferirea, în toate punctele de vânzare din țară, a unei serii de beneficii în plus pe lângă polița de asigurare auto obligatorie RCA.
Persoanele fizice care își încheie în perioada campaniei polița RCA la ASIROM VIG pot participa la concursul interactiv „Conduci sigur, asculți Europa FM și câștigi cu RCA ASIROM VIG”, care oferă, pe parcursul întregii luni iulie, trei premii zilnice de câte 1.000 lei net, cash. Valoarea totală a acestor premii este astfel de aproximativ 69.000 lei.
Asirom a desemnat zilele trecute și primul câștigător la Suceava, în persoana domnului Petru Hrișcă.
„Mă bucur foarte mult că am câștigat acest premiu, deși nu mă așteptam. Asigurările RCA de la ASIROM au devenit o tradiție în familia mea, fiul meu alegând aceeași firmă, în principal pentru prețul accesibil al polițelor, dar și pentru profesionalismul angajaților dovedit în cazul daunelor. O parte din premiul câștigat va fi destinat pentru încheierea unei polițe de asigurare a apartamentului în care locuiește fiul meu”, a declarat câștigătorul.
„La baza tuturor relațiilor pe care compania noastră le dezvoltă stau oamenii, angajații, partenerii de afaceri si clienții”, a menționat directorul sucursalei Asirom Suceava, Sorin Bărbuță.
Asigurarea Românească ASIROM VIG este compania de asigurări tradițională a românilor, oferindu-le acestora securitatea și confortul de care au nevoie și evoluând odată cu piața românească. Peste 3 milioane de români au încredere în ASIROM VIG. ASIROM VIG nu oferă doar produse și servicii de asigurare, fiind în primul rând o companie care furnizează soluții viabile la nevoile și necesitățile clienților săi, adaptându-și permanent produsele și tarifele la tendințele pieței. Este unul din cele mai importante motive pentru care ASIROM VIG este asigurătorul preferat al românilor. Din 2007, ASIROM VIG este membră a Vienna Insurance Group. Concernul cotat la bursă Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări de frunte din CEE și are sediul în Viena. În afara pieței de bază din Austria, Vienna Insurance Group este activ prin participații la societăți de asigurare și holdinguri de asigurare, în 23 de țări aparținând regiunii Europei Centrale și de Est.