Pentru 2007

Conducerea Spitalului Județean a solicitat finanțare de 513 miliarde de lei

Conducerea Spitalului Județean Suceava a solicitat Casei de Asigurări de Sănătate un buget de 513 miliarde de lei vechi pentru anul 2007, contractul de prestări servicii urmând a fi încheiat după 15 ianuarie. Suma solicitată este destul de mare, având în vedere că anul trecut, cu tot cu rectificări, cea mai mare unitate spitalicească din județ a primit fonduri în valoare de 365 de miliarde de lei vechi. Managerul spitalului, Costică Dăscăliuc, a declarat că până la 1 februarie va fi încheiat contractul cu CAS, ceea ce va permite derularea în bune condiții a contractelor cu furnizorii. Până la organizarea licitațiilor din acest an, se vor încheia acte adiționale la contractele cu furnizorii de anul trecut. Costică Dăscăliuc a precizat că prin semnarea atât de devreme a contractului cu CAS, spitalul va putea să se gospodărească mult mai bine, să se facă din timp aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare și chiar să se efectueze lucrări de reabilitare prin secții.

Recomandări

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților

Administrația județeană va accesa o finanțare de peste un milion de euro pentru modernizarea infrastructurii medicale a Spitalului Clinic de Urgență Suceava

Spitalul Județean Suceava a refuzat stimulente pentru un medic de la Urgențe, dar managerul Calancea își aprobă indemnizații lunare de mii de lei