Politic

Conducerea PNL mai așteaptă încă explicațiile lui Flutur



Conducerea PNL mai așteaptă încă explicațiile lui Flutur
Conducerea PNL mai așteaptă încă explicațiile lui Flutur

Viitorul lui Gheorghe Flutur ca ministru al Agriculturii trebuia să se decidă astăzi, la ședința conducerii PNL, care mai așteaptă încă explicațiile acestuia pentru acțiunea sa de la sfârșitul săptămânii trecute, a declarat, duminică, la Iași purtătorul de cuvânt al PNL, Varujan Vosganian. Însă ședința Comitetului Executiv al PNL, programată pentru astăzi, a fost amânată, informează Biroul de Presă al formațiunii liberale, motivul invocat fiind „convocarea ședinței extraordinare de Guvern destinată rectificării bugetare”.
„Regret că domnul Flutur nu a acceptat invitația noastră la dialog. Sunt convins că Flutur va pleda convingător în favoarea sa, iar noi, colegii din Partidul Național Liberal, îi vom păstra sprijinul politic. Dacă nu va găsi argumente convingătoare, vom proceda în consecință”, a afirmat Vosganian.
El consideră că inițiativa lui Flutur a eșuat, negăsind sprijin în interiorul PNL.
„Trebuie să remarcăm faptul că, de la apariția «Apelului pentru unitate», o treime dintre semnatari s-au retras și nici nu a apărut o figură nouă care să-l susțină. Mai mult unii semnatari au probleme cu filialele pe care le reprezintă, dar care nu le susțin demersul. Așa s-a întâmplat la Sibiu și la Călărași. La Botoșani, părerile sunt împărțite. În plus, nici unul dintre semnatarii apelului nu a aderat la platforma lui Stolojan”, a spus Vosganian.
Comitetul Executiv al PNL se va reuni pentru a discuta situația celor 27 de liberali care, în frunte cu Gheorghe Flutur, au inițiat un parteneriat cu platforma liberală a lui Theodor Stolojan pe care o consideră „legitimă” și „necesară”.
Anunțul demisiei din funcția de vicepreședinte PNL a lui Gheorghe Flutur a dus la un val de declarații din partea conducerii liberale, majoritatea, în frunte cu președintele PNL Călin Popescu Tăriceanu, solicitând imperativ demisia acestuia din funcția de ministru al Agriculturii, subiect care va fi abordat în ședința Comitetului Executiv al PNL.
Tonul a fost dat de liderul PNL București, Ludovic Orban, și de liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Crin Antonescu, care au solicitat demisia lui Flutur din Executiv.
De asemenea, Tăriceanu s-a referit, la Oradea, la gestul lui Flutur catalogându-l ca fiind incomplet. De altfel, liderul PNL a subliniat că este momentul ca „apele să se separe în PNL”.
Radical a fost și președintele Comisiei de Etică a PNL, ministrul Adrian Iorgulescu, care a susținut, duminică, că Flutur ar trebui să iasă din Guvern și, mai mult, să părăsească definitiv formațiunea liberală.
Cu toate acestea, în cazul în care premierul Tăriceanu ar decide să îl demită pe Flutur din funcția de ministru, hotărârea va fi greu de pus în practică, având în vedere că trebuie aprobată de președintele Traian Băsescu.
Surse liberale susțin că o asemenea decizie în cazul lui Flutur ar putea antrena o ripostă din partea părții adverse, iar un alt ministru ar putea să demisioneze și s-ar ajunge la o criză politică, exact ce vrea să evite premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Majoritatea filialelor PNL și-a manifestat susținerea pentru actuala conducere liberală, dezavuând gestul grupului lui Gheorghe Flutur.
O altă temă care va fi abordată va fi cea ridicată de secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu, care a solicitat, într-o declarație acordată MEDIAFAX, demisia liderilor de organizații PNL care s-au alăturat demersului lui Gheorghe Flutur, mai ales că mulți dintre aceștia nu au avut mandatul filialei în acest demers. Între timp, unii dintre liderii de organizații s-au răzgândit, precizând că nu vor mai demisiona, cum este președintele PNL Suceava, Ion Lungu.
Încă trei deputați liberali au aderat la Apelul pentru unitatea PNL
Încă trei deputați liberali au aderat la Apelul pentru unitatea PNL, sprijinind astfel demersul lui Gheorghe Flutur și al celor 26 de liberali, se arată într-un comunicat remis, duminică, agenției MEDIAFAX.
Este vorba despre Romică Andreica – deputat PNL de Suceava, Mircea Coșea – deputat PNL de Olt, Dorinel Ursărescu – deputat PNL de Neamț.
Pe de altă parte, unii dintre semnatarii inițiali nu și-au dat demisiile din funcțiile deținute în PNL și ezită să se declare public de partea lui Flutur.
Alții care au semnat, cum este senatorul Mircea Mereuță, au precizat public că nu susțin Platforma liberală a lui Theodor Stolojan, ci actuala conducere a partidului.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Grigore Bocanci pleacă de la conducerea Inspectoratului Școlar, Ciprian Anton, vehiculat ca posibil inspector general

Grigore Bocanci pleacă de la conducerea Inspectoratului Școlar, Ciprian Anton, vehiculat ca posibil inspector general
Grigore Bocanci pleacă de la conducerea Inspectoratului Școlar, Ciprian Anton, vehiculat ca posibil inspector general