Biroul Politic Central (BPC) al PNL a votat împotriva ieșirii de la guvernare, a anunțat, ieri, după ședința BPC, liderul partidului, premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto), care a precizat că liberalii sunt la guvernare și nu au de gând să dezerteze.
Tăriceanu a mai anunțat că, miercuri, va fi convocată Delegația Permanentă a partidului, unde vor fi discutate rezultatele referendumului și propunerea liderului PNL București Ludovic Orban, privind trecerea partidului în opoziție.
Liderul PNL a spus că votul din BPC a fost covârșitor împotriva propunerii de ieșire de la guvernare – 31 de voturi, în timp ce în favoarea acesteia s-au înregistrat două voturi.
„La ședința Biroului Politic Central al PNL am discutat câteva chestiuni legate de referendumul care s-a desfășurat sâmbătă și, mai ales, despre planurile de viitor. Sigur că am avut și o discuție pe marginea propunerii PNL București formulată de Ludovic Orban. Am avut un vot pe acest subiect. Votul a fost clar și covârșitor: Au votat 31 de persoane împotriva propunerii și numai două pentru”, a declarat Tăriceanu.
Surse liberale au declarat că cele două voturi au aparținut lui Ludovic Orban și lui Vlad Moisescu.
Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că punctul său de vedere, pe care va continua să îl susțină, este acela că PNL, în 2004, și-a asumat guvernarea și, în doi ani și jumătate, a demonstrat că își poate onora promisiunile și angajamentele.
„Vom rămâne la guvernare și nu se pune problema să dezertăm”, a adăugat premierul.
Întrebat dacă Orban riscă vreo sancțiune, liderul liberal a negat, subliniind însă că nu i s-a părut „normal” ca anunțul lui Orban să fie făcut prin intermediul media.





