Membrii conducerii PDL, se reunesc, în ședințe succesive, într-o formulă restrânsă de 10 lideri, în cursul zilei de marți, în sediul central al partidului, în sediul de campanie și la restaurant, ei urmând, totodată, să discute și cu reprezentanți ai PNL, PSD și UDMR. Încă de la primele ore ale zilei, în sediul central al PDL au venit cei 10 membri ai eventualei echipe care decide liniile de negociere, pentru formarea viitorului guvern.
La reuniune au participat președintele Emil Boc, prim-vicepreședinții Theodor Stolojan și Adriean Videanu, și secretarul general, Vasile Blaga.
La reuniunea restrânsă au mai participat vicepreședinții Liviu Negoiță, Gheorghe Flutur și Romeo Raicu. De asemenea, la această întâlnire au mai luat parte fostul ministru Radu Berceanu, consilierul prezidențial Mihai Stănișoară, secretar executiv al partidului, și primarul orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, membru al BPN.
Toți au urcat în biroul președintelui partidului, de la etajul 1 al clădirii. Întâlnirea celor zece lideri PDL a avut pe ordinea de zi două puncte: distribuirea mandatelor viitorilor parlamentari și negocierile cu celelalte partide, în funcție de reprezentarea fiecărui partid în Parlament.
Conducerea PDL urmează să se reunească din nou la ora 17, când se vor discuta liniile directoare de negociere cu alte partide.
La întâlnirea de marți seară ar putea veni și alți membri ai conducerii PDL, invitați pentru a discuta formulele de negociere cu PNL, PSD și UDMR.
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, marți, că opțiunea primară, dar nu singura, pentru formarea guvernului este PNL, și că propunerea liberalilor de a-l menține pe Călin Popescu Tăriceanu este „maximală”, Boc întrebându-se dacă Tăriceanu chiar va obține mandatul de deputat.
„Deocamdată nu negociem nimic, până nu avem rezultatul oficial al alegerilor, confirmat de BEC. Opțiunea noastră primară este PNL, dar nu e singura. După ce avem pe masă rezultatele oficiale, începem discuțiile”, a spus Emil Boc.
Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marți, că PSD va avea discuții cu toate partidele, în contextul negocierilor care se prefigurează, precizând că este firesc să fie așa, și a anunțat că în cursul zilei se va stabili și echipa de negociatori a formațiunii.
Coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, marți, la sediul PNL, că PNL susține în continuare varianta uui guevrn cu Tăriceanu premier, arătând că dacă se va forma o altă majoritate, în jurul altui program, liberalii nu vor ezita să treacă în Opoziție.
„PNL așteaptă deocamdată rezultatul alegerilor, vom vedea cine sunt parlamentarii noi și de îndată ce vom avea aceste rezultate ne vom întruni în această după-amiază, pentru a decide cum vom proceda mai departe. Poziția PNL, pe care am anunțat-o deja, este aceea de a construi un progam de guvernare în jurul planului de relansare a creșterii economice -Tăriceanu și de a conduce această majoritate guvernamentală”, a susținut Bogdan Olteanu.