Confirmare

Conducerea PD-L Suceava, validată la București

Conducerea organizației județene Suceava a PD-L a fost validată, miercuri, de forurile centrale ale partidului. Astfel, senatorul Gheorghe Flutur va fi cel care va avea frâiele filialei de la Suceava.
La nivel județean, nominalizarea conducerilor de filiale va fi încheiată până la sfârșitul lunii ianuarie, un punct nevralgic fiind organizația din Rădăuți, râvnită atât de deputatul PD Aurel Olărean, cât și de PLD pentru Petru Carcalete. Negocierile pe această temă ar urma să fie finalizate în cursul zilei de astăzi.
Gheorghe Flutur a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că obiectivul prioritar al PD-L este câștigarea alegerilor locale din acest an și că pentru aceasta trebuie să grăbească procesul de unificare dintre PD și PLD, astfel încât activiștii partidului să înceapă cât mai curând să se pregătească pentru alegeri.
PSD și PNL rămân dușmanii PD-L
„Obiectivul este să câștigăm cât mai multe primării și consilii județene, dar victoria nu vine din cer, ci din munca imensă pe care trebuie să o depună membrii noștri. În timp ce alte partide politice se pregătesc să gestioneze eșecul prin amânarea sau devansarea alegerilor, PD-L se pregătește să gestioneze un succes cu cea mai puternică garnitură de candidați de primari”, a spus Flutur.
Candidații vor fi stabiliți în urma unor sondaje de opinie, dar nu vor fi anunțați public mai devreme de luna martie.
PD-L și-a definit ca adversari politici PSD și PNL și din această perspectivă monitorizează „cârdășia care continuă între PNL și PSD” și contaminarea PNL de la PSD cu „microbul pomenilor”.
Flutur a mai declarat că speră ca partidul său să obțină din alegeri un număr suficient de mandate pentru a nu fi nevoit să facă negocieri și alianțe post-electorale cu vreunul dintre cei pe care acum i-a definit ca adversari politici.

Recomandări

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ