Cele două Birouri Permanente ale Camerelor Parlamentului au decis, luni, distribuirea solicitărilor pe care reprezentanții sindicatelor le-au reclamat conducerii Parlamentului către chestorii Senatului și Camerei Deputaților, răspunsul la solicitări urmând să fie dat peste o săptămână.
Membrii celor două Birouri Permanente au avut, luni după-amiază, o scurtă înâlnire cu reprezentanții sindicatelor din cele două Camere.
Revendicările acestora vor fi studiate de chestorii Senatului și Camerei Deputaților, care vor formula un punct de vedere asupra solicitărilor, inclusiv în ceea ce privește grila de salarizare, așa cum a precizat unul din secretarii Senatului, Ioan Chelaru.
Acesta a precizat că angajații Parlamentului nu a făcut revendicări de natură salarială, lucru care a fost apreciat de conducerile celor două Camere.
Principalele solicitări ale angajaților s-au referit la reorganizarea unor departamente, la îmbunătățirea condițiilor de muncă, dar și la reglementarea orelor suplimentare de lucru, în special în zilele în care în Cameră sau Senat au loc ședințe de plen, ocazii cu care salariații stau la Parlament și până la ora 20.00, potrivit lui Chelaru.